miercuri, 31 decembrie 2008

Istoria anului electoral 2008 la Dunarea de Jos

Am scris o mica istorie pe blog, in acest an 2008, istoria electorala a anului 2008 la Galati si Braila, in Romania si in lume, din perspectiva pur personala, fiind selectiv si subiectiv, influentat de ceea ce m-a impresionat, de evenimentele la care am participat sau am fost obligat sa asist.
De la 1992, de pe 10mai, din 'Duminica Orbului' multe lucruri s au schimbat.
De atunci Romania a avut trei presedinti, ultimul e la putere, unul e retras in anonimat si altul, abia e retras din cursa pentru parlament.
Din 1992 pina in 2008 au disparut lideri Francois Mitterand, Yasser Arafat, Ariel Sharon sau Saddam Hussein, au disparut tari precum Iugoslavia, URSS ul este trecut, fiul lui George Bush, fost director al CIA si apoi presedinte, dupa Ronald Reagan, George Busch deci a fost doua mandate presedinte, Romania este membra NATO si este parte a Uniunii Europene.
Lumea parcurge o criza financiara majora care ii va schimba configuratia si va influenta istoria pe care o vom trai in curind.
Noi state sunt mari actori ai economiei mondiale ele sunt Rusia, China, India, Brazilia.
Uniunea Europeana este un stat piata coagulat de aceeasi moneda, pus in miscare de cei doi plamini economici, Germania si Franta.
Nume noi in lumea brandurilor au aparut, coreenii au impresionat lumea si au devenit clasici in domeniul auto si al microelectronicii iar acum sunt depasiti de chinezi care vin din urma cu un suflu pe care nicio natiune nu a trait-o. Branduri precum LG, Samsung, Daewoo, Hyundai au inlocuit nume consacrate precum Siemens, Phillips, Panasonic, Sony, Grundig si din spate se aud chinezii cu BenQ si alte nume greu de pronuntat pe care va trebui sa le invatam.
Lumea se schimba, comunicatiile sunt tot mai facile, scandinavii au reusit sa cucereasca lumea cu telefoanele mobile Nokia, Sony a fuzionat cu Ericsson ca sa reziste concurentei Samsung.
In lumea siderurgica mutatiile sunt si mai impresionante, Sidex ul nu mai exista, metalurgia romaneasca a fost cumparata de un fost partener de afaceri, firma Mittal care tocmai a pierdut 25miliarde $ in actuala criza si va disponibiliza peste 9000 de persoane.
Siderurgia rusa este un domeniu in care rusii concureaza cu chinezii si indienii, europenii se rezuma la esente si jocuri financiare mari, ca si americanii.
Industria est europeana este aproape inexistenta, cu exceptia industriei auto unde cehii, slovacii, ungurii si romanii sunt noii producatori dinamici de pe continent, tropaind vesel in urma nemtilor si francezilor.
Italienii de la FIAT traiesc un cosmar de peste 12 ani, nereusind sa isi gaseasca locul pe piata si identitatea. Investitiile FIAT in China nu au fost benefice, fabrica din Coreea de Nord nu produce marfa multa, recesiunea i-a determinat sa amina colaborarea cu sirbii de la Zastava care tare se doreau cumparati.
Uzinele 'Tractorul' nu mai exista, fabrica de autocamioane 'Roman' este un parc industrial, avioane 'Craiova' este in coma iar fabrica de automobile 'Aro' este o tentatie imobiliara, nereusind ceea ce au reusit cei de la Dacia sau Automobile Craiova, adica sa fabrice masini, sa ramina pe piata si sa exporte.
Santierele navale romanesti au avut un destin interesant, ele produc nave, romanii sunt pe locul doi, dupa italieni, in Europa si banii adusi la bugetul statului sunt mai multi decit banii adusi de uzinele Dacia.
Acesta este conturul superficial al acestor ani zbuciumati, transportul pe Dunare a fost transformat, Navromul nu mai este ceea ce era, pe cind americanii bombardau Iugoslavia, Navrom pierdea la acel moment 1milion $ zilnic.
Oamenii care au scris aceasta scurta istorie nu mai sunt aceiasi, Galatiul a parcurs aceasta perioada avind protagonisti nume care iata ca e posibil sa devina istorie.
Poate de senatorul Ilie Platica Vidovici va mai aduceti aminte, este o 'piesa grea' a Revolutiei dela Dunarea de Jos din decembrie 1989.
Nu stiu citi isi mai amintesc de Frosa, de procurorul Caraman, Marian Ivan, de Anesti Elefteriazis ucigasul macelar, de Georgica Donici, de artistii Silviu Zavulovici, Cicerone Ognef, Laurentiu Buzila, Uri Schmidt, Ion Frigioiu, profesori universitari si de liceu, avocati, judecatori si procurori, nume celebre in tehnica, stiinta, cultura, finante.
Citi isi mai amintesc de Constantin Manoniu?
Citi mai tin minte de unde au plecat si unde au ajuns?
Orasul miine va avea licee si strazi cu numele lui Ilie Platica, Dan Gogoncea, Cassian Craciun Soldatul lui Iisus la gurile Dunarii, Eugen Durbaca, Traian Mandru, Marian Baila, Mircea Toader, Paul Pacuraru, Mihai Turcu, Grigore Ragea, Gelu Ciorici, Panait Axente, Lili Dediu, Ionel Neagu, Andrei Zanopol, Sandu Ioan Florentin, Dumitru Nicolae, Benone Pusca, Constantin Frosin, Radu Macovei, Katia Nanu, Grigore Lazarovici, Costel Ragalie, Pompiliu Comsa,Nelu Chirita, branduri financiare precum Tocu sau Onica.
Acestia si altii asemenea lor, au scris istoria acestor ani.
In spatele lor sunt nume de actualitate precum cele ale lui Dan Nica,Corneliu Mangalea, Mircea Cristea, Andrei Lisinchi, Bogdan Ciuca, Dan Ognef, Dan Brinzea, Tiberiu Stoicescu, Alin Ursu, Florin Paslaru, Marius Necula, Razvan Avram, Iulian Arama, Viorel Minzu, Doru Resmerita, Paul Ichim,Titi Dumitriu, Dobrovici Bacalbasa, Stefan Viorel, Mihail Boldea, Catalin Chelu, Stefan Nicolae, Cezar Rapotan, Gica Postelnicu, Dan Balan, Valentin Ragea, Sandu Traian, Stefan Popa, Gabriel Simion, Mitica Enache, Vasile Giuglea, Adrian Lungu, Florin Melinte, Marian Filimon, Neculai Chifan, Aurel Nechita, Nicolae Reti, Nina Toma, Ovidiu Ionas, Antonio Petrea, Mihail Simionov, Daniel Custura, Sorin Stroe, Viorel Baciu, George Neamu, Adrian Nistor, Mihai Tudorache, Anca Ticau, Puiu Stanciu, Catalin Negoita, Andi Pusca, Laurentiu Railescu, Nicu Boghici, Iulian Voicu, Dan Dobrea, Theodoru Dobritoiu, Dan Chifan, Claudiu Pamuc,Dan Nicolau, Sorin Rugina, Gelu Stan, Mihai Spanu, Florin Focsa, Cristian Biru, Gabriela Cretu, Venus Talasman, Cristinel Decianu, Aurel Stancu, Sorin Fotache, Iulian Grosu, Mircea Andreev, Lucian Tomescu, Florin Migireanu, Bogdan Enache, Dan Ploesteanu, Sorin Penciu, Dontu Gheorghe, George Cubasa.
Acestea sunt numele unor oameni care au prezentul in fata si viitorul le bate la usa.
Aceasta lucrare aduna textele anului electoral 2008, an important, fiind primul an electoral avindu-ne in interiorul Uniunii Europene, cu un guvern nascut din lovituri de teatru, linga un Kosovo independent si nerecunoscut de multi, linga Moldova lui Voronin care are pretentii teritoriale, cind Crimeea este visata, de unii ucrainieni, drept baza navala americana si dupa razboiul ruso-georgian din vara 2008.
Galatiul este al treilea mare contribuabil la bugetul national dar beneficiaza de a 34pozitie cind e vorba de luat bani, avind fetze liberale in guvern mai preocupate de elementele globale decit de nevoile locale ale celor care ii votasera. Sidex ul e un mare izvor de disponibilizare, pe cind se zvoneste ba ca Mittal vrea sa construiasca aeroport, ba ca un grup. al unor fosti directori din combinat, vrea sa cumpere platforma siderurgica sau ce a mai ramas din ea.
2008 este anul sondajelor pentru alegerile locale de la Galati, cind in lupta pentru Consiliul Judetean Galati Marius Necula il depasea in Sondaje pe Eugen Durbaca sau pe Victor Paul Dobre, este anul in care Dumitru Nicolae ia al treilea mandat si Eugen Chebac este mandatat, de electoratul PSD, sa conduca patru ani Consiliul Judetean.
Campania pentru parlament a fost o campanie a numelor cunoscute si a numelor mari. Cei mari au candidat la tara, printre batrineii nevoiasi, timizi si striviti de batrinetea saraca si pensii mizere.
Unii politicieni au iesit din carti dupa alegeri, altii au ramas datorita redistribuirii.
Numele noi de politician au purtat fulare, au distribuit pliante si fluturasi electorali, au vorbit cu oamenii, au vorbit la radio si au avut interviuri date in presa.
George Bush nu mai e presedinte si a fost huiduit si bombardat cu pantofii de un jurnalist irakian, America are un presedinte de culoare, Putin este premier si succesorul sau va domni cu un an mai mult decit Traian Basescu, Eugen Durbaca nu a fost votat suficient pentru a ajunge presedintele CJ Galati, Dan Gogoncea a devenit presedintele ermit al CCI Galati.
Primul presedinte roman cu mandat de 5ani este Traian Basescu, Mihaela Radulescu a divortat, Casa Regala si-a aniversat 'nunta de diamant' amintind mintilor limpezi ca 'optiunea regala' este de actualitate, Dan Diaconescu a ridicat live fusta CNA si a facut din televiziune o 'Magda Ciumac'.
Au disparut in 2008 Stefan Iordache, Ilarion Ciobanu, Anca Parghel, Ticu Dumitrescu, Dumitru Mazilu,Patriarhul Alexei al Rusiei, apare Costel Busuioc in turneu la Galati si lumea a uitat de episodul sex cu Ana Birchal.
Eugen Durbaca nu mai este presedintele Consiliului Judetean Galati, Andrei Lisinchi nu a iesit primar, nici Cibu Constantin nu a iesit primar la Braila, chiar daca Dumitru Nicolae e primar, Galatiul nu mai este la fel, este otravit de un Sidex muribund si aglomerat de o mare de automobile. Dan Nica este omului anului, a ajuns vicepremier si Bogdan Ciuca, Marius Necula, Florin Paslaru, Mihail Boldea, Paul Ichim, Stefan Viorel, G.Chirvasuta, Mircea Toader, Victor Paul Dobre sunt parlamentari.
Paul Pacuraru nu mai este parlamentar iar Mircea Razvan Cristea este unul dintre viitorii politicieni locali de calibru si mare perspectiva.
Iulian Arama, Doru Resmerita, Mihai Irimia, Sandu Traian, Dobrovici Bacalbasa, Nicu Boghici, Puiu Stanciu, Catalin Negoita, Iulian Voicu sunt nume de care vom mai auzi pe viitor.
Se vorbeste ca in parlament vor fi propusi si Lucian Bute, Florin Cernat si Vali Stefan.
La Galati senatorul Cristian Topescu va deschide in un radio dedicat exclusiv sportului, la Braila Radio 21 isi va deschide un radio local.
La Galati a aparut televiziunea RTV, difuzata prin cablu rivalizind cu ProTv si Antena 1 condusa de Florin Popescu.
In 2008 la Galati Iulian Grosu scrie acid pe www.antidotul.ro, au aparut blogurile, au scazut vinzarile de masini si au fost multe lansari de showroomuri si modele.
Mostenirea guvernarii Tariceanu e un tezaur sarac, banci in pragul crizei financiare, o piata imobiliara in colaps si o taxa de inmatriculare auto tripla fata de ceea ce se practicase.
Nici nu se pune problema maririi salarilor celor din invatamint, e criza si e de strins cureaua!
Theodor Stolojan 'se intoarce', renuntind la pozitia de premier care e ocupata de Emil Boc.
Elena Udrea e ministru, Iliescu se retrage din politica, Basescu pierde 80% din electorat prin construirea aliantei PSD/PD L, Geoana era sa fie chelfanit de Madalin Voicu, Miron Mitrea promite sa ii mestece beregata, America se prabuseste economic si trage dupa ea nu numai GM, Chrysler, Toyota ci intreaga lume.
Barilul cade la burse, Israelul a bombardat Gaza de au murit multi copii nevinovati.
A fost anul Olimpiadei de la Beijiing, o frumusete!
Apoi China a lansat si 3 cosmonauti in spatiu.
Pe sosele au aparut masinile electrice, Logan pastreaza Romania in clubul rasfatatilor lumii producatoare de masini.
Pe soselele de pe Valea Prahovei aglomeratia a atins cote istorice si isterice. In tara ninge!
Au trecut doi ani de cind suntem in UE, parca au trecut douazeci!
In vremuri grele, rectorul Benone Pusca a reusit sa termine constructia Aulei Magna a Universitatii Danubius, peste 230 de locuri, echipare moderna, constructie unica in vremuri de criza!
Vin alte vremuri!
Deja israelienii se gindesc sa invadeze Gaza, mor multi nevinovati dintre care multi copii!
'Succesuri' in lectura acestui jurnal de campanie electorala 2008!
Un an mai bun!

marți, 30 decembrie 2008

anul basarabenilor

Anul 2008 este al moldovenilor fost sovietici, noi inca vedem in moldovenii de peste Prut pe moldovenii basarabeni.
Moldova de peste Prut este o republica formata de o parte si de alta a Nistrului in perioada sovietica.
In URSS, in epoca Brejnev, moldovenii s-au ocupat de entertainment, aveau de stapinit influenta resursa a vinului, a femeilor frumoase si a artistilor muzicali, in special artistii lirici populari.
Moldova sovietica a fost furnizoarea astfel de vinuri fine cunoscute in intreaga lume dar baute exclusiv in URSS. Moldova sovietica furniza URSS ului artisti lirici cunoscuti in intreaga uniune dar furniza si femei frumoase care cintau si dansau in ansambluri de muzica populara. Poetii mergeau bine la propaganda, stiau bine limba republicii si limba uniunii, de asta lirica lor e fierbinte dar si patimasa.
Moldovenii erau singurii latini sovietici, ei sunt mai veseli si mai zgomotosi ca slavii sovietici si erau net mai placuti decit celelalte semintii ale imperiului sovietic.
Romanii de la Bucuresti nu au avut puterea nemtilor spre a sustine un proces de unificare iar moldovenii de astazi includ in istoria lor si pe cei de peste Nistru, partea leninisto-energetica, industriala a Moldovei sovietice.
Entertainmentul moldovenesc a produs O Zone, pe Natalia Barbu, Zdob si Zdub, Planeta Moldova, Stratanii, multi cintareti de muzica populara, fete frumoase si poeti, fara balerini, ambasadorii unei tari care insa nu isi poate exporta vinurile, are o infrastructura precambriana si un presedinte nabadaios care face declaratii politice fata de Romania, la limita dintre umor si diversiune.
Partea iute, latina, ostaseasca a Moldovei de peste Prut a produs si militari, baieti care au servit in Armata Rosie dar si in trupele speciale sovietice si fac treaba pe care acum o fac si ucrainienii si mai putin rusii. De altfel e bine stiut ca nu e bine sa superi moldoveni de oriunde ar fi ei.
Cu vinurile moldovenii nu au reusit in lume, nu pentru ca vinurile lor nu sunt bune, personal cred ca sunt cele mai bune din lume, ci pentru ca francezii, italienii, spaniolii sunt salbatici pe piata si pentru ca au aparut chiar si in Romania vinuri din Chile, Peru, Australia, Africa de Sud si se gasesc deja si vinuri de Israel si SUA.
Pe piata rusa vinurile moldovenesti au traditie, ele pot fi vindute sau schimbate in curent, gaze, resurse la preturi preferentiale, lipseste insa prosperitatea.
Statul roman a vorbit mult, a tiparit ziare, a investit resursele disponibile unor proiecte comune dar statul moldovenesc are costuri de functionare pe care trebuie sa si le acopere oricind si oricum.
Politia, paza frontierelor, administratia, justitia, sanatatea, jalea drumurilor, educatia elementara si forma de protectie sociala subdecenta sunt costuri de care basarabenii nu au stiut sa spuna poate ca le au iar ceilalti nu au vrut sa auda ca ele exista.
Cum sa acoperi aceste costuri cind produci doar cintareti de muzica populara nationala, ceva muzicanti cu accent rusesc, femei frumoase si vinuri delicioase? Transmistria, partea moldoveneasca de peste Nistru are resursele materiale, pazite cu duritate de militari.
In Moldova costurile framinta si macina sistemul de putere si oamenii pe deopotriva.
Este mai puternic, dupa 18 ani, curentul politic si de opinie autonomist, care sa uneasca Basarabia cu Transnistria, sa faca functionala uniunea si sa contruiasca din fostul stat sovietic ceea ce Austria este pentru Germania.
Turismul, educatia, sanatatea, sistemul bancar si industria austriaca insa aproape ca nu pot fi comparate cu cele basarabene.
Fireste nici ei nu au fete, muzicanti si vinurile basarabenilor.
Si atunci? Ce e de facut? Vinuri, muzicanti si femei frumoase sunt si aici, pe partea romaneasca a Prutului.
Presedintele Basescu recomanda romanilor sa invete turkmena, uzbeka si azera, locurile spre care tretuie sa priveasca in viitorul imediat si neglijeaza ca cei mai multi vorbitori de limba rusa dintre cei cu singe romanesc sunt in Basarabia, o imensa resursa.
Oamenii cu pregatire industriala, comerciala, cunoasterea, pot veni de la Bucuresti, exista o traditie romanesca a constructiilor navale, a constructiilor si exploatarilor petroliere, a prelucrarilor petroliere, exista chiar si realizari financiare ale romanilor.
Noile tarimuri insa pot fi explorate impreuna cu basarabenii, o putem face mai repede, mai usor si cu costuri mai mici.
Banii care pot veni din aceasta intreprindere comuna ar ajunge la toata lumea si ne-ar apropia mai mult decit in prezent.

marți, 23 decembrie 2008

Fabrica de subiecte

Cind vor intra in greva scenaristii de subiecte pentru presa?
Subiectele de presa au si ele calendare, au un grafic de productie, unul de livrare si altul de punere in opera.
Subiectul construieste actualitatea si tine departe ochii si gindurile multimii de prioritatile celor care conduc.
Cei care conduc sunt analizati pas cu pas de analisti si de cei care au la dispozitie informatii despre ei, informatii care majoritatea vin de la presa. Cine are timp la dispozitie sa devore informatiile, in afara analistilor? Pensionarii, masa cea mai disciplinata electoral si care are nevoie de manipulare pentru a nu gindi ceva nociv puterii.
Pensionarii au un ascendent asupra copiilor maturi si asupra nepotilor in formare. Un pensionar, lider de opinie, influenteaza gindirea unei scari de bloc, a unei asociatii de locatari si lucrurile, prin reactie in lant, pot modifica opiniile multor familii.
Si atunci?
Fabrica de subiecte lucreaza subiecte care sa fie livrate si puse in opera functie de imprejurarile momentului.
Subiectul trebuie sa fie conform imprejurarilor momentului, el se pliaza pe profilul celui care il va emite, va fi dimensionat cu o durata de viata bine determinata si lansat ca sa ingroape un subiect deja pe cale de rasuflare.
Subiectul este un semimister, are ceva abur de protectie si e invaluit intr-o taina care copleseste pe cei care ii sunt victime.
Subiectele au tematica: sexuala, economica, de basm, cu iz politic, cu miros banesc, birfa de gard de circiuma, birfa de perete nevaruit de gara si birfa de perete faiantzat de wc de sediu al unui partid politic.
Subiectul sexual e legat de drama sexuala, de erotism si gelozie, el e tinar si ea bogata dar trecuta, ea e tinara si el trecut, gelozia e ca unul da inima si altcuiva, orasul stie, ziarele scriu dar cel putin unul dintre ei nu crede si noi, cei care suntem incunostiintati stim. Ce bine!
Subiectul economic leaga si dezvaluie existenta baietilor destepti de manevrele si pirtiile facute de ei si ocirmuire. Noi credem ca suntem destepti iar ei trebuie sa creada ca le e rusine de noi si ca vor fi onesti. Aici stapinirea ne protejeaza onestitatea de contribuabili, ferindu-ne de imbogatirea miseleasca, profitoare, inteligenta si gindita, fara sa aiba aprobarea stapinilor.
Subiectul de basm tine cont de virsta eroului, de profilul disponibil de cosinzeana si de care zmeu trebuie interzis prin lege si gratie populara. Este cel mai preferat de public.
Subiectul cu iz politic tese o poveste tenebroasa si legata de inamicul politic care unelteste dusmanos si in ascuns impotriva noastra. In acest caz suntem aparati prin demascarea uneltitorilor, a practicilor acestora si a modului cum isi fauresc urzelile. Stapinirea ne cheama la lupta unita pentru cauza comuna si sa indepartam impreuna raul care ne ameninta fericirile.
Subiectul miros banesc aduce in public, adolescentilor si tinerilor naivi, povesti miraculoase de imbogatire simpla si neezoterica, banii curg gilgiitor in buzunarele curate si nevinovate ale imbogatitului erou. Subiectul rezista pe piata constiintelor prin faptul ca numai sub stapinirea care il lanseaza se pot obtine banuztii si bunastarea dorita de decenii, veacuri si generatii.
Subiectul birfa de gard de circiuma apare lansat la spritzul ieftin dintre doi oameni care beau cu sete si nervi, impartasindu-si unul altuia adevaruri care coplesesc omul cu grija piinii si necazul zilei. Cel care afla este aflat intimplator acolo, va spune si altora ca sa se fereasca si sa aiba de grija, suntem deja in zona intunecata a uneltirii tenebroase.
Subiectul birfa de perete nevaruit de gara ingrozeste pe calatorul inghetat, uitat de viata pe peronul rece in asteptarea celui mai ieftin personal, care aude 'un mare adevar', fara sa fi vrut si este electrizat, speriat de ce aude, infricosat ca nu poate sa se ascunda, turtit pentru tot restul vietii de ceea ce aude ca unii pot gindi si pot fi face. Nu se poate lupta in acest caz fara ajutor specializat, de aici incep filmele si marile reportaje facute de realizatoare blonde, cu sinii rotunzi si cu un rujulet care va aduce premiul de specialitate de la academia de profil.
Subiectul birfa de zid faiantzat de wc de sediu al unui partid politic e locul unde cad documentele secrete, se gasesc fetisurile urzelilor nemernice care darima partidul, surpa tara si tradeaza neamul. Ehehei fetzii mosului, pentru asta trebuie facute alegeri sa ne salvam democratia, demascarilor vor aparea in presa, pe prima pagina, mai intii pe plan local, intr-un ziar mic si apoi va vui intreaga presa de pe continent, 'ca asa-i in tenis'.
Cind vor intra in greva scenaristii de subiecte pentru presa? Pai e de treaba caci vine criza!

luni, 22 decembrie 2008

Legea Smereniei

Epoca este a lor, a celor care mostenesc pamintul.
Pare ca nu se mai satura si nu le mai este indeajuns.
Nu le ajunge nimic si nimic nu e pe masura sa ii implineasca.
Banii trebuie sa fie mai multi, cu mult mai multi.
Casa le este mica si numarul caselor nu le e suficient, masinile si le schimba la citeva luni, femeile expira repede pentru ca nu se mai inscriu in parametri, viata le este insuficienta, vor sa fie linsi pe stirvul bubelor, sa fie adulati si au nevoie sa se trezeasca si sa se culce in urale, soapte perverse de linguseala si umeda sarutare de madular.
Ei sunt cei ce mostenesc pamintul, cu tot neamul lor de oameni care au reusit.
Au vinat diplome, si-au construit dosarul de profil de succes, sa fie curtati de partide, sa le pipaie dosul lor catifeaua jiltului de parlamentar, sa isi dea cu opiniile, sa fie invitati la talk showuri, sa dea pomeni la batrinii saraci prin azile si sa imbrace vreun vagabond cind vine televiziunea sa le transmita gestul in direct.
Vor mosteni pamintul, au frigorifere cu ficati de transplant, ca sa stea in tina spritzuri inca trei vieti, au inimi tinute in azot sa faca transplanturi si la soacre dar nu isi doresc asta, au viagra facute provizii cit sa le inmugureasca primavaratec madularul, au piele pentru intins zbirciturile pina le imbatrinesc chirurgii esteticieni ai metreselor, vor mosteni pamintul!
Sunt eliberatori sau dictatori, democrati sau tirani, constructori si demolatori, de stinga si de dreapta, iubiti sau huliti, blonzi sau bruneti, crestini si necrestini, sunt ce vreti voi, ei vor sa mosteneasca pamintul!
Au de toate, obtin orice si pot face si ce nu crede nimeni.
Ei vor mosteni pamintul, s-au pregatit din timp si au muncit asiduu.
Ei vor mosteni pamintul, se pregatesc sa fie vesnici si chiar daca nu se vede la suprafata, se vede pe chipul lor, sunt in mare neveoie, nu au smerenie si niciun furnizor lumesc nu s-a gasit disponibil.
Propun guvernarii sa dea pentru ei o lege, legea smereniei!

Dan Voiculescu 'trage cu antenele' in pieptul lui Miron Mitrea, caruia i s-a facut un mare serviciu

Miron Mitrea este inregistrat pe cind vorbea la telefon si declara ca are dintii bagati in gitul lui Geoana, ca nu ii mai scoate si nu il mai lasa.
Capriorul Geoana rapus de hiena Mitrea?
Colosul PSD isi pastreaza gradul seismic ridicat in constructia sa, sansa sa fiind actuala formula de guvernare in care ei nu au lider si ceilalti nu au skills.
Chiar daca e frustrant, chiar daca a fost vinat si izolat temporar, ca posibilitate de reactie, Mitrea a fost avertizat acum, in mod public, fiind pus in fata unei situatii foarte jenante pe care si-a asumat-o.
Geona declara public ca e dezamagit, este victima acestei declaratii private facuta de Mitrea.
Mitrea si-a asumat responsabilitatea, nemultumirile sunt mari in cadrul PSD, atit in grupurile din teritoriu cit si la centru, acest lucru poate duce la o diminuare a efectivelor viitoare a PSD.
In martie 2009 nu se anunta niciun congres, lucrurile treneaza, vine criza si nimeni nu stie cum va fi, unii sunt protejati, unii nu stiu cum vor fi loviti.
In teritoriu nu sunt sigur insa ca a cistigat Geoana, Mitrea va fi perceput cu mult mai bine.
Baza de discutie si de configurare a ofertei politice din campanie a fost facuta netinind cont de criza, vine furtuna si cel mai expus partid este PSD care nu are protector, iar partidul este in mare nevoie.
Acum antenele construiesc conflictul intre Geoana si Mitrea.
Mitrea are cu el si alte grupari din PSD si daca nu va fi, usor sau poate deloc, evacuat din PSD, o izolare temporara va fi posibila in favoarea demersurilor politice ale lui Mircea Geoana, serviciul fiindu-i facut de Dan Voiculescu, posesor si difuzor al inregistrarii.
Mitrea a candidat la vicepresedintia Senatului, se pare ca a fost impiedicat de Geoana care l-a sustinut poate pe Dan Voiculescu, acesta nefiind sustinut de PD L, partid cu care Mitrea are inca bune legaturi.
Precautia si retinerile vor securiza liniile telefonice, vor creste rilurile serviciilor secrete si vor dinamiza activitatile legate de comunicare si PR.
Dan Voiculescu il are in 'luneta antenelor' pe Miron Mitrea, cam singura arma a PC ului.
Daca va continua 'tintuirea media' a lui Miron Mitrea deja inseamna ca PSD ul este in prag de reconfigurare. Se teme Mircea Geoana de Miron Mitrea? Mai tare decit de Dan Nica!

duminică, 21 decembrie 2008

Indrazniti, e loc!

Atacul monedelor asupra lui Nea Nelu, atacul cu pantofi impotriva lui George Bush in anul cind 4000 de Mosi Craciun au impartit cadouri la copii.
E anul cind Robert Negoita, parlamentar, umple ca Sadoveanu, vorba lui Mircea Badea, 72 de pagini de declaratie de avere.
E loc tovarasi si nu va mai prostiti!
Cei care consuma sunt cei care vor mai consuma iar cei care strng si aduna au alt sistem de valori si alte feluri de gindire.
Cred ca e loc pentru orice aici, e loc pentru alte antene si alti felicsi, pentru alti adrianisirbu si alte retele de teveu, e loc de intors, se poate si ar trebui gindesc indraznet.
Ce ne impiedica? Cred ca noi insine, modul cum gindim si cum refuzam sa ne schimbam, dorind trasformarea celorlalti si mai putin evolutia personala.
Studiati biografiile celor care astazi ne sunt lideri, identificati ceea ce va aseamana si ce va deosebeste, ginditi ce puteti face ca ei sau ce puteti face mai bine si de valoare, ceva care sa conteze pentru voi si viata celor din jurul vostru.
Indrazniti, e loc!
Recunostinta eroilor cazuti in Decembrie '89!

vineri, 19 decembrie 2008

Nume de cod: DAN NICA

Dan Nica este cel mai de succes politician galatean, as spune din toate timpurile.
El este din noua scoala, cu o alta viziune decit batrinii cu care s-a razboit Nastase, este un reformator, proeuropean si adeptul unei viziuni integriste in cadrul UE.
Noua generatie de politicieni este una de economisti si oameni ai legii, Dan Nica este inginer, cu calitati profesionale dar mai ales manageriale, un arhitect si un reformator.
Daca in tabara Iliescu erau multi oameni care fusesera implicati in Revolutie, cu viziuni proamericane, manageri de firme si fosti directori, implicati in fenomenul economic, cu raceala fata de rusi , in tabara Nastase oamenii de tip Dan Nica sunt ingineri, proeuropeni, privesc rusii din postura parteneriala,vor reforma accelerata si vor sa faca ceva in timpul mandatelor lor, nu doar sa beneficieze de avantajele oferite de pozitie.
Poate nu intimplator modernizarea telecomunicatiilor aveau sa inceapa de la Galati, telefonia digitala a fost implementata sub directul management al lui Dan Nica. El a instruit oameni, si-a format echipe, si-a construit structuri de profesionisti si a exportat in structuri personalitati care astazi ocupa pozitii cheie in multe domenii.
De ce Galatiul avea telefonie digitala inaintea multor orase europene si romanesti? Clar Dan Nica a simtit mersul vremurilor, a gasit resursele necesare impunindu-si viziunea si a reusit! Galatiul este inca una dintre marile surse de cash din Romania, SIDEX ul este principalul jucator in lumea metalului din zona si telefonia digitala insemna viteza, decizie si bani, multi bani.
Ceea ce a reusit Dan Nica sa faca a insemnat si atragerea atentiei asupra sa.
A gasit sprijin, a gasit intelegere si culoare, a jucat un rol important in modernizarea ulterioara si privatizarea Romtelecom, fapt care l-a apropriat de Adrian Nastase care fireste ca voia un asemenea profil de profesionist in guvernul sau.
Campania electorala din 2004 a fost condusa de Dan Nica, PSD ul a luat cele mai multe voturi, Adrian Nastase a pierdut cursa insa. Iata insa ca tactul si capacitatea de comunicare a lui Dan Nica si-au gasit ecoul si in structura convulsiva a actualului PSD, poate ca postura sa a insemnat pentru partid stabilitate si un exemplu care putea fi ulterior implementat la nivelul tarii.
Cert este ca dezvoltarea continua a zonei Galati a fost posibila prin contributia parlamentarilor galateni si in special a lui Dan Nica. Are stilul sau in conducerea echipelor, in constructia lor, este tenace, disciplinat, profesionist si serios, nu are dosare scandaloase ca sa le traga zgomotos dupa el, este un 'om de sistem' si un bun apparatchick, performant.
Asa a gasit cum sa isi formeze o echipa parlamentara si acum, are din 2005 un doctorat in stiintele comunicarii, este unul dintre artizanii actualiei structuri de putere care va guverna Romania si rolul de vicepremier va fi benefic tarii, partidului, zonei si siesi.
Evolutia sa este interesanta si merita studiata, este un exemplu care artrebui analizat si promovat, literatura noastra este saraca la capitolul 'lideri' unde Dan Nica are paragraful sau, inca neterminat, poate si pentru ca de fiecare data si=o fi spus: 'Greul abia de acum incepe!'

joi, 18 decembrie 2008

problemele ude mereu

Miza naiva a maghiarimii politice cu vis de autonomie e o romanime slaba dezbinata si neincrezatoare in sine. Pina acum, asa pare!
Ceausescu a atenuat aceste perceptii prin proiectele mari unde fiecare individ se identifica in realizarile marete prin contributia adusa si suplimentele de descurajare a ungurilor erau de natura coercitiva, presarate cu incapatinare olteneasca si ceva nationalism.
Partea rezistentei fizice se plia pe prezenta moldoveneasca in istorie iar smecheria raminea totdeauna, ca si astazi, la Bucuresti.
Nu stiu daca maghiarii romani s au intrebat vreodata daca nu cumva visul autonomiei nu e un drog alimentat chiar de baietii de pe Dimbovita, un drog furnizat abil care aresteaza gindirea liderilor maghiari si ii face predictibili?! E posibil sa nu poata!
De ani de zile e vizibila intreprinderea lor de a isi largi gaura puterii si a practica, pe banii romanilor, exercitiul invatarii guvernarii.
Probleme legate de interne, sanatate, justitie, transporturi, finante si protectie sociala, au fost jonglate de liderii udemeristi, pregatind un set de ministri care miine, intr o eventuala zi, ei vor avea deja posibilitatea de a conduce lejer tinutul secuiesc separatist.
Sub nasul tuturor guvernarilor postdecembriste, santajind Bucurestiul, liderii udemeristi au impus diverse conditii in schimbul ideii ca evolutii sociale, de genul celor iugoslave, medievale sau originale, nu se desfasoara.
Asa a fost lasat sa se inteleaga ca ungurii pot beneficia de sprijin austriac, nemtesc, european sau american si ca ne putem pierde structura statala, culegind sanctiuni economice, izolare si urecheala europeana, incetineli si infrinari diverse pentru 'ca suntem discriminatori' sau poate chiar bombardamente americane, ca la sirbi, pentru ca ne incapatinam sa nu avem Kosovo ul nostru.
In schimb, chiar maghiarimea romana a ajuns sa sufere, in numele construirii identitatii sale colective si a recapatarii traditiilor pierdute.
Maghiarimea romana e izolata,filtreaza realitatea prin spusele, perceptiile si constructiile furnizate de proprii lideri care au ajuns miliardari, stapini medievali si seniori, retrograzi, avuti si ipocriti.
Ciinele nationalist oltenesc a fost pus in lesa,ba chiar alungat peste gardul parlamentar.Ciomagul moldovenesc a fost lepadat de mult.
In schimb romanii din tinuturile secuiesti au fost alungati, asa cum albanezii au facut cu sirbii in Kosovo.
In tinutul secuiesc din Romania romanii sunt minoritatea care nu echivalentul UDMR in teritoriu.
Timpul insa trece, europenii si americanii nu vor un alt Kosovo sau cel putin asa declara.
Statistic se string destule vis a vis de ispravile glorioase ale udemeristilor si cred ca cel mai mult sufera chiar maghiarimea care traieste un cosmar, cosmarul enclavizarii si medievalizarii, o forma smirnoviana de existenta.
De ce? Pentru ca reprezentantii sai sunt realmente seniori imbuibati, focalizati pe ghiftuire si grofizare, ghiftuire si grofizare construite cu sprijinul tacit al Bucurestiului care le a cumparat avocatia catre austrieci, nemti, europeni si americani.
E ca la 23 August44 cind intorcindu se armele contra nemtilor care ne impusesera Diktatul,prin arma si baioneta,ne puteam recuceri Ardealul pe care, la semnarea pacii, puterile garante, ar fi fost nevoite sa accepte starea de fapt, ceea ce s a si intimplat.
Transportata in UE, odata cu teritoriul Romaniei, maghiarimea romana nu poate sa mai sustina aceleasi cereri ca cele din inaintea aderarii, chiar reprezentantii ei au fost marii avocati ai Bucurestiului.
Problema este insa ca maghiarimea romana nu si permite luxul de a avea aspiratii liberale, social democrate sau democrat crestine ci doar 'extremism si udemerism', ceea ce seamana cu fostul 'fesenims sau comunism' de la noi.
Cred ca e in coada de peste,maghiarii romani ajung sa nu vorbeasca bine nici ungara si nici romana,nestapinind nicio limba bine ei nu beneficiaza de educatie,sanatate si protectie sociala, ramin suspendati intr un netimp si sunt furnizorii unor seniori putred de bogati care coabiteaza cu cei de care se angajeaza sa ii fereasca pe ai lor.
Maghiarimea romana traieste astfel izolata si expusa, fara viitor si intr un prezent construit pe picioarele subtiri ale unui trecut aproape inexistent.
Cinismul si ticalosia propriilor lideri sunt impresionante!
Cum pot scapa acesti oameni de aceasta povara?
Prin participarea la dezbaterile, actiunile si intreprinderile societatii romanesti, implicindu se in demersurile liberale, social democrate sau democrate crestine, lucru greu de realizat in actualul UDMR.

Tariceanu, la final de mandat, prosperitate de tip MLM

Adresindu-se celor 15000 de specialisti, specialisti in prosperitate personala, pe care i-a pastrat in taina inca de pe timpul Conventiei si pe care i-a adus pe culmile bogatiei, acum la sfirsit de mandat, Calin Popescu Tariceanu s-a adresat lor si prostimii, prin intermediul televiziunilor.
Prostimea poate nu sesiseaza dar traieste cu mult mai bine, le-o spune inca premierul in exercitiu, preturile sunt cu mult mai mari decit tarile cu care Tariceanu se compara.
Dar nu ar fi pacat ca in Romania mincarea sa fie mai ieftina decit la nemti, austrieci sau olandezi?
Suntem ce n-am fost si vom fi si mai si, daca pastram cota unica de impozitare si politicile de dreapta.
Care cota unica de impozitare cind traim sub o ploaie de taxe?
Care politici de dreapta?
Pot fi enumerate destule forme de populism si masuri protectioniste pe care Tariceanu le-a luat tocmai pentru a isi mentine pozitia la guvern.
Prosperitate insa, da ea exista, este pentru cei 15000 de specialisti ai premierului, specialisti in prosperitate personala.
Ei au lasat capitala neterminata si ca ea o intreaga tara, gituite sub noroi si sosele pe care zac utilaje de constructie si tot neamul lor cel adormit, ei au reusit sa nu construiasca nimic, de teama sa nu afecteze mediul, nu au construit nici autostrazile neamului si in genere au reusit sa nu construiasca dar sa inghita bani cu nemiluita, in numele prosperitatii de care dau dovada, doar ei.
Totul 'a fost bumn', ideal, grozav si unic, pentru cei 15000 de specialisti in propria prosperitate si o intreaga Romanie batrina si saraca, cu tineret necalificat, cu maturi deprofesionalizati si batrini in mizerie.
Calin Popescu Tariceanu nu avea nevoie sa ajunga premier, putea fi doar senatorul lor, senatorul celor 15000 de specialisti in propsritate personala, linsi pe bube in revistele glossy, declarati destepti pentru ca ceilalti suntem prosti iar ei nu sunt bogati, sunt putred de bogati de pe urma programului de guvernare liberal, care a eliberat din constringeri economia de stinga, paguboasa si aducatoare de pierderi in buzunarele lor.
Sau e posibil sa gresesc, ei fac doar imprumuturi jonglate de cursurile de schimb valutar, primesc contracte si exclusivitati, in numele liberei concurente, livreaza plus valoare societatii cu cornul si laptele, dubitza scolii si vaccinurile obligatorii la minore si mai trebuie si aplaudati? Cred ca da, doar daca nu cumpara fregate scufundabile, au de demolat fabrica de transportoare blindate, ca sa se cumpere pe bani foarte grei blindate nefunctionale pentru soldatii nostri care apara fruntariile tarii in Irak sau Afganistan. Ce tara mare am devenit!
Sunt un rautacios, noi suntem pe crestere economica fara precedent si nu ma bucur?
Sunt un rautacios, este adevarat! Romania importa mai mult decit exporta si o face precum romanul care da petrecere pentru ca are descoprire pe card si cheltuieste, uitind ca dupa perioada de gratie va avea de intors banii luati de pe cardul de credit.
Cam asta e cresterea economica iubita prostime, mincam de pe card si statistic inregistram crestere economica, pentru ca avem bani de cheltuiala si cumparam marfa la preturi nepomenite in Vest unde sunt in declin si belea, scad dobinzile de referinta si sunt in criza.
La noi insa, prosperitate! Ce noroc pe noi ca presedintele Basescu nu s-a induplecat de schelalaiturile tv ale vosganianului pe care scincea sa ajunga europarlamentar!
Vedeti? Daca ajungea europarlamentar numai aveam un asemenea ministru de finante, tehnocrat, specialist si destoinic, aducator de prosperitate si consum, care ne-a inlesit sa cumparam case si masini cu dobinzi infernale, impovarati aproape toata viata!
La noi insa, cum ziceam , e prosperitate, m-am simtit ca la sedintele promotionale de tip MLM unde sefii piriie de banutzi si maimutzoii aplaudaci sunt strinsi in sali si li se propune sa suporte prosperitatea sefilor care le propun munca multa, ieftina, simpla si degeaba.
In final veti mosteni pamintul!

marți, 16 decembrie 2008

Efectul Stolo' asupra lui Calin Popescu Tariceanu

Cel mai mare serviciu politic facut de Stolo', i-a fost facut lui Calin Popescu Tariceanu.
Cu Stolojan premier, cu o guvernare zdrobitoare care livra presedintelui la semnat legi pe banda rulanta, cu masuri dure, de criza, acceptate de populatie dupa 4 ani de cumparaturi frenetice pe card, Calin Popescu Tariceanu ar fi avut de trait cu huiduielile importatorilor de automobile, persoane fizice si juridice. Gloria guvernarii Tariceanu are straluciri acum straluciri specifice.
Bilbiiala si atmosfera de cazino, pe care au lasat sa se vada pentru construirea guvernului actualii majoritari, basca 'uscheala lui Stolo' ', ii dau lui Calin Popescu Tariceanu o aura de autoritate standard care ar trebui copiata cu tot cu virgule.
Mi-amintesc ca in primele zile, ale guvernarii Tariceanu si in primele zile ale presedintelui Basescu, presa lua pulsul tarii folosind opiniile si autoritatea de care dadea dovada Adrian Nastase, deja aflat intr-o sicananta opozitie.
Nu exista ziar care sa nu il citeze pe Nastase, de parca el conducea tara, Nastase era mai popular decit era necesar, ii eclipsa si pe Tariceanu, pe Basescu dar mai ales pe Nea Nelu' care voia inapoi in partid, avea nevoie de promovare caci nu era seful PSD si toata presa ii sorbea lui Nastase vorbele.
Lucrurile s-au 'rezolvat' cind a aparut criza ostaticilor, Base' a devenit 'omul de la butoane' si cel in tema sa actioneze, Nea Nelu a beneficiat de scaderea audientei media a lui Adrian Nastase si Geoana a ajuns presedinte de partid dupa o istorica balacareala in plin congres extraordinar.
Blogul lui Tariceanu a crescut in trafic, i se datoreaza lui Stolo', Tariceanu devine profet si pare posesorul alternativei regretate in curind de toti romanii, e posibil ca sa aiba in curind mai multa audienta decit orice politician roman.
Tariceanu nu are insa problemele lui Nea Nelu pe cind iesea de la presedintie si era doar simplu membru PSD, el a avut grija sa le rezolve, a si studiat fenomenul care avusese deja loc in curtea PSD.
Stolojan, Valeriu Stoica, Mona Musca au fost indepartati treptat si pe cind era inca la putere.
E o chestiune de managementul puterii si Calin se pricepe, de asta si Norica s-a ales cu o crosa in figura, inca de pe cind credea ea in ideea liberala si facea valuri mari in media.
Audienta mare, ca oportunitate politica si media, a lui Calin Popescu Tariceanu se va reduce cind guvernarea noua ii anuleaza ordonanta cu triplarea taxei de inmatriculare.
Tariceanu este un manager dar si un politician, ramine liderul partidului sau care are cel mai bun punctaj electoral din ultimii 18 ani, devine seful opozitiei si teoretic vorbind, nici ca se putea o manevra mai buna sa faca Stolo', ca sa se demonstreze ca Tariceanu a fost un factor de stabilitate din prima pina in ultima lui zi de guvernare.
Traficul pe blog ul sau va creste insa dupa iesirile de la DNA si dupa ce, odata instalat Emil Boc, ca sa poata lucra, ordonanta de triplare a taxei de inmatriculare auto va fi redusa iar cei care si-au adus masinile de afara si au patit-o pe ultima suta de metri de guvernare a domnului Tariceanu, ii vor ura, mai mult sau mai putin decent, sa aiba un an nou si fericit!
Exista un nume care risca sa devina un adjectiv nedorit: 'Vosganian!'

luni, 15 decembrie 2008

Calin Popescu Tariceanu: 'Coaliţia PD-L-PSD nu ştie'

Coaliţia PD-L-PSD nu ştie.
Ieri era Theodor Stolojan. Astăzi este Emil Boc. Mâine va fi Marian Oprişan, şamd.
Ce soluţii are coaliţia PD-L-PSD pentru ca România să nu fie afectată major de criza economică? Coaliţia PD-L-PSD nu ştie.
Au un plan de împărţire a fiecărui minister, a fiecărei funcţii, dar nu au un plan pentru a conduce România, nu au nici o soluţie economică realistă.
Care sunt specialiştii în economie ai coaliţiei, care pot pune în practică măsuri economice anti-criză?
Coaliţia PD-L-PSD nu ştie.
Probabil că nu există sau dacă există i-au ascuns foarte bine.
Până ieri spuneau că Theodor Stolojan este cel care ştie economie şi de aceea ar trebui să conducă Guvernul.
Astăzi este juristul Boc.
Nici nu au trecut 24 de ore de la semnarea pactului PSD-PD-L şi aceşti oameni au dovedit că nu au nici cea mai mică idee cum să conducă o economie sau o ţară.
Calin Popescu Tariceanu pe blogul sau http://www.tariceanu.ro/ 134 vizualizari, la ora 22, pe 15.12.2008

Fara manevra 'Stolo', Emil Boc nu ar fi ajuns premier

Conform 'Teoriei Constipatiei', gurile 'ginditoare cu creierii capului' spun ca renuntarea lui Stolojan este manevra lui Base' si a fost facuta ca sa il puna pe Boc premier care nu avea cum sa o iasa acceptat de toti, de prima data.
Boc e dominat de Base' dar e dominabil si de Geoana iar dintre Geoana premier si Boc premier, sunt multe voci din PD L care ar fi votat pentru ca Geoana sa ajunga premier.
'Draga Stolo' ' avea profilul de oponent si dizolvant de consistenta a imaginii de premier al lui Mircea Geoana. Acum de el se ride, adica de Stolojan, el intra la cutie si sta pina lumea uita, ramine poate un premier de avarie pentru pustiul oligofren politic romanesc, lumea rasufla usuarata, va conduce Base si presedintia si guvernul si Loganu' si DNA.
Fiind criza, vor fi alese solutii ca de criza si se va conduce nu prin ordonante de urgenta, dupa cum o facea amuzantul Tariceanu ci prin punerea in fapt implinit, precum a fost in situatia data.
Curat democratic, o impune criza si e necesar tarii, e necesar si trebuie neaparat.
Imi spunea mie un prieten un slogan din istoria inca proaspata: 'Cine gura mare are, sapa cinci ani la sare!'
Foaie verde de artar, cine se vrea gaozar?
Mi-am amintit lozinca, cu ajutorul 'Bijutierului': 'Cine gura mare are, sapa sase ani la sare!'

Cum ar fi fost cu Theodor Stolojan presedinte al Romaniei?

Ma gindesc inspaimintat cum ar fi fost ca Theodor Stolojan sa fi ajuns presedintele Romaniei.
Hai ca e cazul sa rasuflam usurati, marinarul jucator e mai stabil biologic, mintal si poate cu nervisorii mai tari decit omul care renunta, sub privirile presei, la socotelile incheiate si pecetluite, varsa cerneala peste fata de masa si peste actele semnate, intoarce totul si gaseste motive teatrale de a isi explica actiunile.
E infiorator!
Inconstienta si prostia sunt de talia patologicului!
Este rusinos si bananieric!
Prima data cind 'draga Stolo' a iesit din carti sub lacrimile lui Basescu, de parca era proaspat rapus de un accident vascular si toata lumea apoi a comentat ca de fapt ei erau intelesi, ca altfel 'nu ardeau' pesedeu', prima data mergea ca era vodevil si tinea, se pare ca merge si acum chiar daca si atunci si acum e vorba tot de Romania.
De fapt, idiotia mea cetateneasca ma determina la asemenea rationamente, iertati-ma!
Pe ei chiar nu ii intereseaza oameni buni ca sunt amariti care traiesc in hipersaracie, ca sunt neputinciosi care zac in corturile care ii adapostesc de la ultimile viituri, ca practic intreaga tara intra in embolie democratica.
Ei formeaza un cheag bubos si putred de bogat care aduce mari, enorme deservicii libertatii, individului in sine si semenilor lor ca popor, ei reusesc sa paveze calea spre structurile autoritare de putere prin bilbiiala, diversiunile de musama si harneala de macelar de gaini ce sunt.
Cum ar fi fost cu Theodor Stolojan presedinte? Fereasca Dumnezeu!
Nea Traiane, pentru linistea natiei, mai iesi in presa, mai ia un spritz si da o tura pe sosele cu Loganul, mai invirte-o ca pe un titirez pe doamna la un dans si mai zi cuiva 'gaozar', ca nu gresesti!
Sa mor daca ma supar daca faci vreo pasarica de presa: 'tiganca imputita', zau ca nu!
N-ai putea matale sa il chemi pe Becali pe la Golden Spritz?
Mai da niste contracte lu' firmele alea care le stii matale de pe cind erai primar sau ministru, orice ca sa stii ca nu esti si matale diliu si ca nu ne asteapta miine vreo cuvintare in care fluieri ca un ciobanas si ne reciti poezii erotice sau imnurile echipelor de fotbal.
Zau daca ma superi daca ii tragi vreun sut si lu' Tariceanu dar ai grija ca omu' are o belea la genunchi, de cind cu motocicleta, sa nu il vatami ca e domn si om cu papion.
Orice bre nea' Traian, fa orice care sa ne amuze, baga o baie de multime pe undeva, numai sa te stim sanatos mintal!
Cum ar fi fost cu Theodor Stolojan presedinte? Feriti-va sa va puneti si intrebarea!

Emil Boc premier de agonie

Emil Boc ajunge premier, in urma cu citeva minute, Stolojan se retrage din cauza prezentei la guvernare a PSD.
Iata ca e de discutat si de supus analizei, nu vor mai putea sa stinga de la gura comentatorilor spumele comentariilor.
Cred ca cei mai afectati sunt cei de la Animat Planet, le-au stricat planurile politicienii astia.
Reusesc oamenii astia sa buimaceasca intreaga natiune, nu stiu daca sunt constienti dar ei sunt cei care ar trebui sa conduca tara nu sa o zapaceasca atit de grozav.
Totusi PSD ul este mai stabil si mai mobil catre tintele si telurile pe care si le propune, ceilalti nu reusesc decit sa manince timpul cit le este alocat in mandat, sa prosteasca pensionarii ca sa le dea voturi, sa hraneasca pe facatorii de sosele proaste si de proiecte care consum banii de la buget si cam atit.
Cita credibilitate mai pot avea cei pe care ii numim lideri?
E obositor tot jocul asta ascuns cu diversiuni si cu gulgute, cu otravuri si cu praf in ochii multimii, cu amagiri nesfirsite presei si circ nesfirsit unde piinea lipseste.
Basescu a reusit, conduce o tara in agonie, agonia democratiei!

duminică, 14 decembrie 2008

Tariceanu la Antena3, dupa 4ani de mandat

Calin Popescu Tariceanu nu se gindea in urma cu 18 ani ca va face politica si ca va ajunge chiar premierul Romaniei, a marturisit-o la emisiunea lui Ion Cristoiu, pe Antena3.
De la asistentul universitar si baiatul influentat de gindirea liberala si masona a lui Dan Amedeo Lazarescu, la PNL AT pornit impreuna cu Dinu Patriciu pina la liderul de partid care a obtinut aproape 20% din vointa electoratului care a votat, drumul e lung si nu e simplu.
Calin Popescu Tariceanu a adus PNL in postura PSD ului cind era acesta in criza si obtinea 21% din optiunile electoratului, numai ca el a triplat masa de electori pentru partidul pe care il conduce.
PNL este un partid structurat in oglinda, ca organizatie, similar cu PSD ul dar pe cealalta parte a drumului, pe dreapta.
Ca organigrama e similar cu birou politic si focalizare pe regiuni de dezvoltare, poate si pentru ca multi liberali sunt nepesedisti, lumea politica romaneasca impartindu-se inca in pesedisti si cei care nu au avut loc in pesede.
Ca lider de partid, de la ce a pornit si la ce a obtinut, Tariceanu este un invingator. Periculos este ca partidul sau se poate descompune, va fi supus unei mari presiuni si va fi suficient de zgindarit la termopane.
A jucat in citeva vodeviluri reusite, de neuitat povestea cu papionul, de neuitat lupta de demitere a presedintelui Basescu, jocurile sale pe piata bursiera si contractul controversat legat de Portile de Fier, care este de pe vremea cind era ministru.
Omul Tariceanu a ramas un discret, cu toate cele 4 casatorii si o tinara nevasta, cu toata prietenia sa cu Dinu Patriciu, parca mai verde decit Traian Basescu, parca mai rezistent biologic si mai in putere, el pare sa mai aiba de pus virgule in actuala istorie pe care o traim, nu stiu daca neaparat imediat, adica in viitorii 4 ani, care vor veni.
Pe blogul sau, http://www.tariceanu.ro/ , postind la 14 zile dupa socul votului din 30 noiembrie:
'Un guvern PSD-PD-L, cu Theodor Stolojan premier, nu are cum să fie de dreapta. Va fi un Guvern de Stânga, poate mai de stânga decât a fost guvernul Năstase. Pe rând, vor găsi argumente pentru a renunţa la cota unică (desigur vor spune că nu renunţă la cota unică, ci doar că vor creşte impozitul pentru cei cu salarii foarte mari), vor introduce noi taxe, vor creşte rolul statului în economie. '
Teoretic si principial suna bine, numai ca vine criza, va fi greu si nu va fi simplu.
Nu toti au reusit sa se imbogateasca abracadabrant, nu toti au reusit sa devina importatori si nici sa aiba prieteni care sa pun ape picioare un grup de rafinare abandonat, statul trebuie inca sa dea pensii batrinilor care ne sunt parinti si nimeni nu se gindeste ca si noi, miine, vom ajunge sa avem nevoie de pensie.
Cred ca nici domnul Tariceanu nu s-a gindit ca exista un miine cind va fi nevoit sa fie si pensionar. Poate ca nu isi va pune problema medicamentelor caci are destul ca sa se trateze dar genunchiul acela lovit si operat, il va durea negresit, este in natura trairilor umane, indiferent de culoare sau orientare politica.

'Anarhia' fatucilor

Parca mai ieri era cind TVR ul transmitea despre Piata Universitatii ca era populata cu derbedei care se scobeau in nas si erau nebarbieriti, acoperiti cu glugi si care scuipau pe caldarim.
Vad acum la stiri, pe Antena3, cum se ia interviu unui tinar grec, cu gluga trasa eroic pe mecla, care declara ca e anarhist de peste zece ani, ca are convingeri proprii si ca va continua lupta impreuna cu cei de aceleasi convingeri.
Grecii mai au de invatat la prosteala, iar transmisia unor asemenea bazaconii de catre Antena3 e un act de infantilism profesional, mai penibil decit atacul la Mihaela radulescu facut de citiva hidrocefali biiguitori si o nurlie bruneta pe Antena2.
Grecii au o problema, asta e vizibil daca multimile de oameni demonstreaza de atitea zile pe strazi. De aici si pina la anarhisti, ajungem la Ceausescu si 'la agenturi', care avea dreptate in felul lui dar el nu mai era in pas cu vremurile de foarte mult timp.
Combinata de vrajeala de popa constipat cu tembelismul cuprinde presa populata cu fete care nu stiu bine nici limba romana, nici vreo limba straina si ar fi catastrofale ca profesoare pe la liceele unde tineretul isi toceste lamele de ras de vene.
Prea mare harneala fara niciun fel de discernamint, fara responsabilitate, fara a pasa cuiva ce se spune, cum se spune, cui foloseste si cine asculta.
Cine intretine demosntratiile din Grecia si cine va beneficia de pe urma lor?
Doar sa iei interviu unuia cu gluga care se declara anarhist si ca vrea sa dea el foc societatii, e prea pueril, e prea rusinos si pentru media greaca si pentru 'specialistii in stiri' de la Antena3.
Parca rasturnarile de stat erau indeletnicirile 'baietilor cu ochi albastri', ei stiau carte, ei aveau 'agenturili', erau in spate combinatii de facut si bani trebuiau sa vina ca sa amortizeze cheltuielile facute rin sustinerea demonstratiilor.
Credeti ca nu costa si o 'anarhie'? Agitatorii, bateriile la megafoane, lozincile de scris pe bannere, cafeaua si sandvisurile pentru propagandisti, benzina pentru masinile anumitor fotoreporteri, cartelele preplatite ale telefoanelor greu de interceptat, spraiurile lacrimogene de protectie si gazele lacrimogene ale 'provocatorilor', ochii umflati ai demonstrantilor pasnici si manifestele, locatiile clandestine si materialele de propaganda, toate costa, nu stiu daca credeti dar nimic nu e pe grtatis!
Cineva trebuie sa sustina financar pina si 'anarhia asta intimplatoare'.
Sa fi ajuns 'anarhia' pe mina fatucilor?

Ingredientele campaniei electorale in 2008, la Galati.

Anul 2008 este un an de progres in managementul de campanie electorala, la Galati.
Candidatii care au fost sub obladuirea marilor sigle de partid au folosit template ul de campanie electorala pe care acestea le-au considerat de succes, de aceea au si impus ca un buget al canidatului este necesar pentru participarea la alegeri.
Nu stiu insa cum si de unde isi vor scoate banii inapoi, daca salariul mediu este in jur de 1500euro pentru parlamentari si in timpul campaniei ei au cheltuit un minim de 15000 euro, altii avanseaza media de 30000euro, cum e cazul Galatiului.
Cu asemenea cheltuiala, practic un parlamentar, va trai din diurne, din bonurile de benzina sau din ajutoarele de acasa, ca sa poata amortiza cheltuielile din campanie.
Ce au de facut parlamentarii care insa au luat bani, sunt imprumutati, si trebuie sa ii dea inapoi cu dobinda?
Mai problematic insa este pentru cei care s-au imprumutat, au participat la alegeri si nu au cistigat, pentru ei este cu mult mai problematic, mai ales ca deja suntem in pragul profund al crizei.
Sorin Oprescu avansa afirmatii legate de faptul ca se vocifera ca cine ajunge ministru si nu are, la sfirsitul mandatului, 'un milion de euri ai sai', a fost degeaba ministru.
Deci un simplu parlamentar daca a facut cheltuieli masive sa ajunga in parlament si traieste doar din salariu, e cam cu belea si se lasa cu saracie si uitare? Il lasa nevasta? Ramine fara amanta?
Amanta este si ea un fel de masina de lux, multi si-o doresc, unii isi fac pofta si arata asta iar desteptii tac si gusta din cei mai spectaculosi nuri din clasament.
Revenind la templatul de campanie electorala din colegii, la Galati, toti candidatii importanti au avut sedii de campanie, echipe de tineri distribuitori de tiparituri si fulare, bannere si panouri outdoor, afise gigantice, panouri mobile, de tip 'bacanie', staff, site uri si bloguri.
In sediile de campanie s-au tinut sedintele, au fost facut declaratii presei si au fost concepute ziarele marilor candidati, au fost populate cu secretarul de sediu de campanie, au aparut purtatorii de cuvint si rar au fost vazuti 'sforarii', acesti 'hrebi', unii grozavi si temuti, altii debutanti si de neneglijat.
Blogurile si site urile au avut efecte colaterale, ziarele locale au fost citite fara efect, ziarele proprii, daca au aparut, au fost citite de electoratul activ si expus, adica de batrinii pensionari.
Cel mai de efect a fost campania din 'usa in usa', unde aproprierea de oameni au dat roade la Bogdan Ciuca(PC) si doctorita Rosca(PSD).
Liderii si candidatii PD L au folosit 'tractiunea Basescu', in constiinta publica, tinerii insa au intrat in casele oamenilor si au stat printre ei, cum e cazul lui Mihail Boldea(PD L) si Marius Necula(PD L), ultimul chiar are un program propriu, programul 'OM BUN', cu care se lupta de ani, de pe cind era la PSD, sa il promoveze si sa il continue.
Caravanele electorale au fost dominanta PD L, promovarea imaginii candidatilor Iulian ARAMA si Doru Resmerita a devenit mai dinamica, prin folosirea caravanelor electorale.
Panourile outdoor, in special afisajul pe fetele blocurilor, nu au adus roade nici lui Sandu Traian, nici lui Mircea Ispas si nici lui Iulian Arama sau Doru Resmerita. Ele au efect in confruntarile dintre titani, cum au fost cazul candidatilor pentru primar sau daca se inclestau, ca in trecut, partidele.
Investitia in televiziunea locala, a PSD ului galatean, a dat roade in timp si au fost culese si la campania actuala. Buna relatie dintre Florin Paslaru, directorul TVG si Florin Melinte, directorul teatrului muzical, apropierea de primarul Dumitru Nicolae, au facut posibila gasirea de fonduri pentru modernizarea teatrului, realizarea marilor adunari dar si transmisiunea lor in direct, folosind TV Galati.
Nu as neglija efectul iesirii pe postul de televiziune galatean, singurul receptionat si aerian si transmis in toate retelele de cablu, in campanie dar mai ales inainte de aceasta, au contat si rezultatele s-au simtit in campania electorala.
Uninominalul a privatizat in colegii imaginea partidelor prin candidatii care au participat.
Ei au folosit, la scara colegiilor, ceea ce partidele au facut la nivelul marilor structuri administrative.
Unii candidati, foarte putini, au militat pentru solutiile pe termen scurt la problemele dureroase, majoritatea 'era mai buna decit cei de la putere', nimeni dar absolut nimeni nu stie cum va arata viat anoastra miine.
Este ca si cum bucataria, care a explodat de la gaze, a luat deja foc dar in sufragerie, pe masuta sunt prajituri si bauturi fine, care merita gustate, nu-i asa?
Problema este ca apartamentul este la etaj superior, nu exista scara de incendiu si focul a blocat deja liftul...enjoy!

sâmbătă, 13 decembrie 2008

Romania-Ucraina, la paralele orange inegale

Traian Basescu s-a tratat si operat in Austria dar din cauza spatelui, nu este nicio dovada cum ca Adrian Nastase sau Ion Iliescu ar fi incercat vreodata sa il otraveasca, asa dupa cum a ajuns cunoscut actualul presedinte ucrainean Viktor Iusenko .
Traian Basescu este un om politic cunoscut, a urcat treptat si barbateste, ierarhic, de la comandant de nava, la comandant de partid, apoi ministrul transporturilor, primar de capitala si presedinte de stat.
Viktor Iusenko a devenit cunoscut datorita faptului ca a facut martiraj prin suferinta si desfigurare, ca urmare a posibilei otraviri de catre competitori, fostii comunisti, oameni care erau perceputi ca cei care vor sa intoarca Ucraina la trecut.
Tandemul Iulia Timosenko& Viktor Iuscenko este diferit de fostul tandem Traian Basescu & Calin Popescu Tariceanu.
Iulia Timosenko nu a devenit celebra datorita sustinerii vreunui 'dorincocos d'Kiev', ea are harisma si este un om puternic, grupeaza mult electorat in jurul ei si este un mare jucator pe piata politica ucraineana. Apoi Viktor Iuscenko nu are un partener de tipul 'Stolo', care sa se imbolneasca subit si sa renunte la prezidentiale, sa devina inlocuibil si sa aiba experienta si la Banca Mondiala, numai bine ca dupa citeva afaceri cu Tofan si Motorola, sa formeze un partid si sa devina mai apoi inca o data premier.
Blonda Timosenko nu este curier interpartide, partidul sau zguduie guvernarile, ea joaca atit de dur incit nu stiu daca vreo grupare politica romaneasca are atita vigoare.
Dupa cum nici Steaua nu e Shahtior Donetzk, nici Romania nu este Ucraina, cu toate ca demersul portocaliu de luare a puterii are aceeasi pasi si aceeasi culoare: portocaliu.
Totul incepe cu o piata, de preferat in centrul capitalei sau linga televiziune ori guvern, in care se monteaza corturi, se vorbeste 'liber' de la un balcon, se cinta melodii si totul devine 'teritoriu liber de neocomunism', locul este vizitat de lideri faimosi care isi 'declara opozitia', ei sunt sustinuti si promovati de presa si de societatea civila, opozitia este satanizata pentru ca infrineaza si chiar vrea intoarcerea la trecut.
Nelipsind provocarile, tineri nevinovati si manifestanti pasnic vor fi calcati in picioare de politie sau chiar armata ori mineri ca in cazul romanesc.
Apoi strainatatea va lua pozitie si va condamna tot ceea ce se intimpla, recomandind 'alegeri liberi imediate si indreptarea regimului spre democratie si alte valori europene'.
E de preferat ca grupul de la putere sa reactioneze cit mai brutal, chiar sa aresteze pe liderul opozitiei si daca se poate, sub privirile camerelor televiziunilor straine, sa napusteasca dulai in uniforma in studiourile televiziunii care aduce lumina democratiei sau a studioului de radio care vor fi si inchise si cu jurnalistii arestati.
Fireste vor incepe demosntratii masive populare, ciociniri cu politia, gaze lacrimogene si chiar armata cu tunuri de apa sau chiar focuri de arma.
In aceste situatii vor vorbi poporului oprimat liderii vestici, vor face recomandari si vor sustine chiar o sesiune de urgenta la ONU despre cum se inlatura un regim dictator.
Aici intervin intelectualii care mai tirziu vor vorbi in numele societatii civile.
Apar insa si diferentele, Ucraina nu este nici in NATO si nici in UE, ea are insula Serpilor,de fapt si considera ca si de drept si istoriceste, situatie ciudata este si cum poseda Crimeea, unde o mare minoritate tatarasca, ce revine din Siberia, vrea sa isi faca propriul udeteceu(uniune democratica a tatarilor crimeieni-ucrainieni) .
Dar nici polonezii ucrainieni catolici nu au versiunea lor de udepeu (uniune democratica a polonezilor ucrainieni). Nu cred ca se pune problema ca sa reuseasca sa isi faca atit de curind vreo uniune de acest gen, ca cea a maghiarilor romani, nici nu se pune problema sa mai ajunga si la guvernare, sa isi miliardizeze si liderii imbogatiti din manevre si taiaeri de paduri seculare, no way!
Nici chiar minoritatea rusa nu are multe sanse de acest gen, pur si simplu nu e loc ca la Bucuresti, e o alta nuanta de portocaliu la Kiev. Si asta pentru ca Ucraina nu are niciun Rompetrol, al carui sef 'sa i se puna Talpes' si sa fie umilit putin in anchete, sub ochii neclipitori ai premierului prieten si coleg de partid.
Nu am auzit nici de echivalentul ucrainean al lui Anghelescu care sa se spinzure disperat de fluctuatiile pietei tutunului.
Rusii, tatarii crimeieni, polonezii si chiar comunitatea romaneasca, nu ar indrazni sa ceara autonomie largita si nici nu ar visa cineva sa faca referendumuri care sa masoare starea de fapt si nivelul de aspiratie la autonomie teritoriala.
Portocaliul lor e altfel, e trimbitat de Leh Walesa si de presedintele in exercitiu polonez.
La ei nimeni nu miriie de adoptiile internationale, nu am auzit italieni sa se lege de tiganii ucrainieni si nici de italieni care sa isi omoare ibovnicele ucrainince, precum au facut in Romania, asta pentru ca poate ei nu au manelisti si pentru ca au cistigat, cu Ruslana, Eurovizionul?

Ce sta in spatele triplarii taxei de inmatriculare


Taxa de prima inmatriculare se poate 'fenta' daca va inmatriculati masina in Bulgaria, costa mai mult cartea verde si politia de asigurare Casco, povestea insa e valabila mai ales la firme care isi pot deschide acolo punct de lucru, sucursala, ceva care sa le permita sa aiba un sediu social pe teritoriul bulgar unde preturile de orice natura sunt mai mici decit cele de aici.
Implicat in importul de Citroen, cu vinzari bune in aceasta perioada dominata de criza finantarilor, premierul Tariceanu si 'vosganianul sau de servici', joaca tare si grozav, pune conditii de guvernare ca el sa ramina premier si aparent isi atrage oprobiu general si mai ale aduce deservicii mari partidului sau si oamenilor din jurul sau.
Cine nu ii injura pe liberali, pe liberalii care au fost specialisti in taxe si impozite si iata ca sunt la apogeul taxelor cu taxa de inmatriculare triplata pe ultimii metri de guvernare.
Ce urmareste Calin Popescu Tariceanu prin triplarea taxei de inmatriculare?
Se vor stopa importurile de masini rulate din strainatate?
Prosperitate la romani inseamna acum sa aiba nu un Opel Astra diesel rulat ci un BMW rulat, in aceeasi bani cu care si-ar fi luat Opelul.
Vor veni mai multi bani la buget? Am indoieli, criza loveste si in consumul de masini noi. Urmareste Calin Popescu Tariceanu ruina imaginii sale politice?
A reusit Calin Popescu Tariceanu sa se faca placut prin aceasta taxa?
Va iesi aplaudat de la guvernare? Refuzind majorarea cu 50% a salariilor profesorilor, neglijind cererile celor care lucreaza in sanatate si transporturi, Calin Popescu tariceanu are cel putin o iesire controversata de la putere, iesire care va costa poate chiar viitorul partidului sau, care in viitor, ar putea avea soarta PNT Cd.
Ce este subteran in tot acest demers? Este posibil ca, prin ordonanta de triplare a taxei de inmatriculare, o mare diversiune de altfel, Calin Popescu Tariceanu sa isi fi negociat 'linistea la a se evita a i se ancheta matusa, dupa terminarea mandatului'.
Triplarea taxei este considerata, de drept constitutional, drept neconstitutionala.
Aceasta minge la fileu, ridicata noii guvernari Stolojan, va facilita viitorului guvern, intrarea in piine mai rapid dar mai ales un avantaj de popularitateatunci cind premierul Stolojan va anunta ca se anuleaza ordonanta Tariceanu de triplare a taxei si se revine la taxa veche, de dinainte de 15 decembrie care va fi acceptata fara cricnire de tot demosul nemultumit.
O tactica similara, a fost folosita cu ani in urma de guvernul Petre Roman, exact la scumpirea zaharului si uleiului, s-au vociferat preturi abracadabrante si cind au fost comunicate valorile mai reduse decit cele vehiculate, care inspaimintau, lumea le-a acceptat si a rasuflat usurata ca sunt 'doar atit de mari, deci suportabile.'
Anulind taxa tripla si mentinind taxa actuala, guvernul nou Stolojan vine la putere pe un superval de popularitate, nimeni nu mai ciriie ca taxa de pina la 15 decembrie era oricum maricica, o va plati d espaima celei triple.
Spaima va limita, pe viitor, aventura de masa a cumpararilor de masini rulate de la nemti sau de aiurea, afacerea va ramine pe mina cunoscatorilor si mai ales a celor cu capital de rulat.
Cit despre Calin Popescu Tariceanu, care abia si-a scos din redistribuire un vot de deputat, va avea, dupa guvernare, un mandat 'fara batai de cap la matusa', asta in caz ca nu e cumva deja neconstitutionala ordonanta de triplare si atunci ar fi bine sa se imprieteneasca cu Adrian Nastase care sa ii povesteasca din tacticile de supravietuire, ca simplu deputat, cind va fi masurat de DNA, 'la termopanele matusii'. Scapa cine poate, nu-i asa?
Ciudata tacerea lui Traian Basescu! de pe autoblog http://ciumburlia.blogspot.com/

joi, 11 decembrie 2008

Orasul secret al SRI

Circula vorba cind era mic si ii auzeam vorbind pe cei mari, despre un orasel al spionilor, un fel de Studio Buftea al spionilor lui Ceausescu in care erau pregatiti cei care urmau sa plece peste hotare.
Eram fascinat, la mintea mea de copil, sa stai acolo si sa vezi filme americane, sa maninci floricele si sa bei pe saturate Pepsi, sa porti blugi, mama ce tare era, sa porti blugi si sa vorbesti engleza!
Am auzit apoi despre cum nord coreenii rapeau japonezi pe care ii studiau, agentii lor le copiau gesturile, ticurile, si accentul, se imbracau in haine asemanatoare si se comportau precum se comportau japonezii, ca sa se poata amesteca in multime.
Mare efort, mare bataie de cap!
Apoi am vazut un episod din serialul Alias unde eroina patrunde intr-un orasel american construit inima Rusiei, cu case, sosele, masini de pompieri, primar si taxiuri, inclusiv sherif, toate similare ca cele originale, pentru a fi studiate si insusite de cei care vor deveni apoi spioni cu carte de munca in regula, peste ocean.
Cum era oare aceasta Buftea a spionilor lui Ceausescu?
Avea camile si se bea cafea in sectorul arab? In sectorul rusesc se bea multa votca si in cel francez cognac? Toate lipseau! Tigari, vinuri, votca, cognac,cafea, ceai, salam, brinza, dulciuri, baterii, medicamente, toate lipseau!
Lipsurile in timpul lui Ceausescu erau generale, deci nu cred ca 'mergea' sa fie construit doar un singur orasel al spionilor sau poate ca era un singur orasel dar erau mai multe cartiere: cel arab, cel evreu, cel francez, cel spaniol, italienesc, american si nemtesc.
Spionii nostri aveau de studiat presa vremii din locurile unde aveau sa lucreze, noi nu aveam acces la ea. Ei aveau sa se aclimatizeze cu cele care la noi lipseau, acele ingrediente care putrezeau capitalismul, de la electrocasnice pina la televiziune si apa calda.
Trebuia eliminate stingaciile pe care le aveau spionii. Era ordin si devenea misiune portul blugilor, lasatul de plete si tatuajul. Ca sa fie cit mai originali, eventual li se organizau si seri de discoteca, exact ca afara si poate mai 'trageau' si o marijana in toaleta, nu stiu, banuiesc, gindindu-ma cum vad ca e acum in filmele americane.
Spionii lui Ceausescu aveau de invatat noile reguli de adresare, in vest oamenii nu erau nici atunci tovarasi, limba, gesturile, vestimentatia, informatiile, cuvintele, valorile, toate erau altele. Ei aveau de facut fata in medii in care noi nu eram obisnuiti, de ar fi de amintit doar barurile, restaurantele, cluburile, hotelurile, piscinele, aveau de condus masini straine, de baut fireste Pepsi si poate Coca Cola caci despre ea nici nu stiam. Spionii lui Ceausescu aveau de facut fata unei lumi noi in care trebuia sa se infiltreze si aveau sa se intoarca acasa cu ceea ce Partidul, conducatorul si tara le cereau.
Nu vad nimic fantastic in existenta acestui orasel al spionilor, acest Studio Buftea al spionilor.
Spionii incepatori aveau nevoie nu doar de limbi straine, de lectii de tir si de bataie, aveau nevoie sa se obisnuiasca cu un mediu care le era total strain si in care aveau sa faca fata si sa isi indeplineasca misiunile.
Nu cred ca la restaurantul, cu propil conspirativ, li se servea spionilor mancare de cantina soldateasca, nu stiu cit de detaliata era povestea dar cred ca acest 'Buftea al spionilor' a existat.
Nu stiu daca, dupa Revolutie, totul a fost ras de pe fata pamintului si apoi pamintul a fost cumparat ieftin de un investitor si dezvoltator cu renume in imobiliare, dupa cum nu stiu daca acum orasul studio acum nu monteaza scene din orasele afgane, pe unde stau liderii Al Qaeda.
Nu stiu!
Mai greu si mai costisitor este sa construiesti un orasel capitalist pe timpul comunismului si mai ales in inima lui. Ridici cladiri, montezi reclame, torni sosele, importi masini vestice, umpli magazinele cu marfa, tragi lumina pe strazi si in case, televizoarele functioneaza si alimentarile sunt pline.
Daca nu faci asa, daca nu umpli magazinele cu marfa, in special alimentarile, spionii vor sta la rind sa isi cumpere haleala si cind vor ajunge in vest, primul lucru pe care l-ar face ar fi sa intrebe de unde se poate lua cartela.
De asta cred ca a si dat faliment comunismul, pentru ca incepusera sa bage marfa de alimentara de-a noastra in alimentara orasului spionilor si spionii s-au pus pe stat la rinduri si faceau contrabanda, aducind acasa mincarea ca a noastra, luata cu valuta pentru misiuni, de la alimentarile conspirative care copiau bacaniile capitaliste.
Si atunci a fost inventata perestroika!
Mai exista acest oras secret? de pe blog http://cpoalelungi.blogspot.com

miercuri, 10 decembrie 2008

Dioxina va face ravagii si in lumea auto

Simt ca porcul irlandez hranit cu dioxina e teribil de gustos si e la fel de nociv precum au fost pasarile din 2005 care erau darimate de gripa aviara ca nu mai aveau cum sa importe masiv sponsorii regimului sa isi scoata cheltuielile electorale.
Se va extinde efectul dioxinei si la masini?
Fenomenul cred ca este modelat numeric pe undeva, este imposibil ca cineva sa faca si o simulare ca sa ii culeaga aoi efectele cind va fi lansata si in lumea auto.
Deocamdata efectul dioxinei este folosit doar de presa si la scara mica de importatori sau de dealeri cu priza la clientii traditionali sau necunoscatori.
Ce imi mai amintesc de povestile cu Espero carora le curgeau tobe pe sosele sau se dezmembrau la frine, spuse cu convingere si juraminte de povestitori care 'vazusera personal' intregul eveniment.
Ce vremuri, le vom duce dorul!
Pina acum doar Mercedesul A Klasse mai apuca sa se rastoarne, apoi Matizul a mai facut victime pe sosele ca era instabila, Loganul e rasturnat de nemti dar numai din motive de anvelope iar suedezii nu scriu pozitiv despre Logan pentru ca masina e jenant de ieftina deci are bube.
Boala se reia, din voluntarism colectiv si iesirea in evidenta la petreceri si se fac afirmatii despre chinezariile care merg pe strada si sunt 'deplorabile si catastrofale'.
Dioxina! Cuvint care daca nu exista, trebuia inventat!
Mi-amintesc ca primii importatori ai Musso in Romania au fost cei de la Radacini. Acestia au prezentat masina presei, chiar venerabilul Dan Vardie a vazut-o, a mers cu ea fiind condus pe ploaie chiar de Ruzbeh Madadi dar nu a scris nimic despre masina, pentru ca pentru el, Musso nu exista. Nu exista niciun contract care sa demonstreze existenta Musso si avea dreptate.
Dan Vardie scrie despre masini si fenomenul auto, o face in reviste si construieste opinii si influenteaza consumul, cum poate trai daca nu din publicitate?
Jurnalistii suedezi nu au gasit nimic bun la Logan pentru ca lansarea a fost flasca, contractele de publicitate sunt subtiri si facturile vin la redactii si in vremuri de recesiune.
Mai stiu eu o firma care nu s-a zbatut sa se promoveze publicitar, se numea Daewoo, e deja trecut. Sloganul ei spunea ca: 'insasi calitatea vinde de la sine!' Negresit, daca esti Renault!
Ceilalti coreeni au invatat repede lectia, au sponsorizat iute campionate mondiale de fotbal, concerte, spectacole, manifestari si evenimente, s-au curatat de dioxina si infrunta eroic recesiunea.
Chinezii mostenesc slabiciunea celor de la Daewoo, o fi dioxina asta ceva care afecteaza mai ales opiniile asiatice, ei cred ca pretul scazut al unui produs de calitate e suficient ca vinzarea sa decurga de la sine. Ei bine, nu-i!
Logan ul fara promotie si fara sistematica campanie de imagine raminea curiozitatea produsa de Renault la romani si nu devenea un proiect de anvergura mondiala.
De asta Logan este asamblat si in Maroc, Rusia, India si cred ca si in America de Sud, adevarat in China nu va fi asamblat de Renault, cred ca il vor copia chinezii si cred ca ii vor spune 'Chigan' adica un 'Chinese Megan'.
Fabulez, e de la dioxina gasita in vara in iaurturile Danone!
Ce efect ciudat, la carnea de porc irlandez, dioxina isi face efectul chiar de sarbatori, pur intimplator! de pe http://ciumburlia.blogspot.com/

Cum se numeste matusa lui Calin Popescu Tariceanu?

Mi as pune 'problema matusilor mele' daca as fi Calin Popescu Tariceanu?
Proiectul 'matusii Tamara' poate deveni un standard de masurat termopane in casele abia construite ale fostilor deja premieri.
Pusti de vanatoare, bideuri din portelan chinezesc, lifturi inoxidabile si casa scarilor din marmura sunt vise marunte pentru eroii financiari ai clasei muncitoare, ca si micile delicii sa ai pe perete cite o pinza semnata de vreun flamand care a sfirsit in mizerie ca Mozart.
Lumea are alte valori, cine mai poate contabiliza matusa inca premierului Tariceanu? Cum?
Matusa contemporana trebuie sa joace la bursa acum, sa aiba actiuni cumparate pe neveu la 'mittal, penicilina, tetraciclina, ampicilina, banca de reconstructie si dezvoltare a fratiei portocalii' si cine mai stie ce resurse mai are pe care sarmana, le are obtinute din economie si modestie.
Matusa vaduva fiind, le-a strins cu tricotul si andrelele, model de virtute preluat de mesagera blonda, calauzitoare de mop electoral prin studiourile de televiziune in timpul campaniei electorale.
Nu cred ca merge un demers de acest gen pentru traiceanu, el abia a reusit sa ajunga deputat, noroc cu redistribuire, nu este in pericol sa il lase fara presedintie pe Traian Basescu si nu stiu daca scapa nescuipat pe strada de cind a triplat taxa de prima inmatriculare.
Cred ca mai repede i se potriveste un genunchi bionic, unul plin cu informatie bursiera si cu jonglerii de bursa, cum se fac inginerii financiare cu energie si cu terenuri, cu ceva loterii si cu udemereli cu paduri si masa lemnoasa, e mai aproape de adevar dar ma tem ca nu are efect public, deci politic Calin Popescu Tariceanu, incurind nu mai reprezinta nimic?
Nu cred ca Traian Basescu de Tariceanu se teme ci tot de Adrian Nastase, el este singurul care inca mai poate suci mintile la multi romani ca sa il voteze.
Traian Basescu nu poate rasufla usurat pentru ca Nea Nelu' a iesit din carti si sta pe bara in asteptarea mortii, el stie ca Ion Iliescu abia acum ii devine un mare adversar, prin construirea unui candidat caruia Basescu 'nu ii poate pune Talpes'.

Ce scrie pe fata lui Theodor Stolojan


Theodor Stolojan nu are niciun prieten care sa aiba un grup de rafinare a petrolului, sa calatoreasca cu Haysam in Sudan si nici un tata adoptiv care sa fie stilp al masoneriei nationale si om cu intrare al un mare grup auto european.
Theodor Stolojan nu este importator de automobile, nu ii plac motoarele in mod special, nu are afaceri in media audios si nu se stie daca joaca la bursa ca altii.
Vine criza, carnea noastra de porc inca nu are dioxina ca cea irlandeza, ea e cam disparuta, ca si pasarile pe care au avut grija inca din 2004 sa le arda ca erau cotropite de gripa aviara, la noi altele sunt sursele de imbogatire masiva: invatamintul care scoate tineri buimaciti si absolut nepregatiti, infrastructura care produce regi ai asfaltului si sanatatea, sursa nepieritoare de profit pentru importatori caci nu mai exista medicamente nationale.
Ce mai exporta pamintul romanesc pe termen mediu si lung? Dacii, nave si prostituate, marfuri unde vom fi competitivi si pe vreme de criza sau mai ales acum.
Cred ca nu mai suntem competitivi la capsunari si faiantari, ne cam bat ucrainienii si bielorusii, ei sunt cum eram noi in urma cu doua decenii, adica absolventi de scoli tehnice si cu piele alba dar ieftini ca niste etiopieni, deci competitivi.
Nu stiu insa daca isi vor permite patronii de capsuni sa nu plateasca ucrainienii, eu doresc sa cunoasca recompensa ucraineana in caz ca ii asimileaza pe acestia drept niste 'romani mai indepartati de la est'.
Softisti performati nu mai scoate de mult invatamint romanesc, chiar de curind ministrul Anton Anton se impotrivea premierii olimpicilor romani, sa nu fie recompensati baneste ca sa poata deveni tot ma ieftini cind ii vor cumpara strainii care le vor stoarce seva pe bani si mai putini.
Invatamintul romanesc e locul unde diplomele certifica esecul individului pregatit de scoala romaneasca actuala si talentul este un handicap de care societatea romaneasca se fereste sa il deconteze din bugetul de stat.
Mai notabil exemplu decit ca nimeni de aici nu a putut sa il lanseze pe Costel Busuioc exista? Cred ca o multime!
De ce este alianta la guvernare formata din PD L si PSD? Pentru ca preluarea puterii de la actualul premier trebuie facuta in prezenta si cu asistenta DNA ului, pentru ca mandatul de deputat al lui Calin Anton Popescu Tariceanu nu il va feri, pe acesta, de anchetele DNA ului si va fi masurat la termopane in unitati de masura pe care si masoneria le va considera obiective, in numele si slujba democratiei universale, 'de rit acceptat si recunoscut'.
Daca sub voievozi exportam lemn, cherestea, textile, fete de harem si baieti de carne de tun pentru imperii, daca sub regi am exportat grine si petrol iar sub Ceausescu am expotat grine, textile, mincare si ceva armament, sub Iliescu Romania a exportat toata floarea celor care gindesc, apoi a exportat capsunari si oameni pentru lucrul in constructii, o adevarata generatie de sacrificiu.
Dacia Logan a facut ceea ce niciun produs industrial de serie romanesc nu a reusit pina acum(meritul apartine integral francezilor) iar industria navala romana aduce bani la buget mai mult decit Dacia (aici traditia si lucrul dupa standardele vestice au contat), romanii fiind intrecuti in constructiile navale doar de italieni.
Fetele de trotuar vor fi marfa care va pastra tara in top, ele vor juca un rol eosebit in PR, vor aduce multa lichiditate si vor fi compatibile cu profesionistele in domeniu, marfa are cautare si investitia e minima.
Deci criza economica nu ne afecteaza, tara este oricum in situatia de a avea cel mai solid sistem economic subteran recunoscut din Europa iar nevoia de lichiditate va fi stinsa prin ce stiu fetele sa faca cel mai bine, inca de pe timpurile formarii poporului roman.
Timpurile sunt glorioase iar fiecare popor isi merita conducatorii.
Anul 2009 e un an greu, este an electoral pentru Traian Basescu si el nu beneficiaza de redistribuire, cel putin pina acum!
Sarcina cea mai importanta a lui Theodor Stolojan este sa pregateasca, din timp, campania electorala pentru Traian Basescu pentru ca pe fata lui sta scris cu cerneala invizibila: 'Aici sunt banii dumneavoastra!' de pe blog http://cpoalelungi.blogspot.com
Cine baga banii in campania electorala trebuie sa ii si scoata inapoi, indiferent cit de tare tipa presa, asta e adevarul.Cine si de ce ar face toate astea gratuit?De aceea partidele si au linga ele cite un sustinator mare financiar care isi justifica existenta tocmai prin activitatea partidului care ajuns la putere ii da sa se inestuleze din contractele de faurire a drumurilor, soselelor, podurilor, stringerii gunoiului sau taxarii parcarilor.Cum isi scot insa banii cei care abia au poposit in parlament?Brosurile, pliantele, flierele, bannerele, panourile, fularele, insignele, sediul de campanie, scrisorile distribuite prin posta, autocolantele, caravanele promotionale, clipurile radio si tv, talk showurile de la radio si tv ca si conferintele de presa, comunicatele, luarile de pozitie, expertul in comunicare si mica echipa de campanie, costa toate in perioada campaniei, un minim de 25mii euro, in conditii in care candidatul este pe un mare val de popularitate.25 de mii de euro inseamna cel putin trei ani din mandatul de parlamentar, eu cred ca aproximativ intreg salariul pe cei patru ani de mandat, ii sunt necesari parlamentarului ca sa isi achite campania modesta, in care poate a facut un spritz cu echipa, poate a dat un rind de mici, poate a baut un adalmash politic cu posibili aliati.Si atunci? De unde ies banii care sa acopere costurile campaniei, sa ramina si omul cu salariul pe care il va dona la cutremure, inundatii si molime?Din proiectele pe care le poate sustine si le poate dinamiza, 'prin consultanta', din informatiile pe care le poate furniza grupurilor cu anumite interese, 'tot prin consultanta', din afacerile pe care le poate derula camuflat, afaceri care pot beneficia de avantajele oferite de pozitia din parlament unde informatiile circula mai matur si banos decit in presa si mai sistematizat si avantajos decit in fluxurile raportarilor serviciilor secrete de informatii.De celelalte combinatii financiare, acolo e alta poveste, iti trebuie vechime, scoala invatata si practica, acel lucru care omoara des teoreticienii. 9 decembrie

e o noua facere a lumii si costa!

De ce sunt disperati sa ajunga repede la guvernare alesii?
Pentru ca le e foame, o mare foame de bani si alegerile acestea au costat si nu au costat putin, tipografii s-au comportat ca fetele de trotuar, au vrut banii inainte ca stiau ca dupa campanie nu mai se aleg cu ceva. La fel au facut si televiziunele si radiourile si cei care le-au inchiriat sediile de campanie.
Sa nu fim ipocriti, o campanie electorala de succes costa banutzi buni!
Fluturasii tipariti, brosurile, calendarul, brosura, fularele, bannerele, afisele, sepcile, tricourile, pixurile, baloanele, micii si berea (facute macar cu echipa), telefoanele date, inregistrarile de radio si tv, ziarul tiparit, mobilierul de campanie, echipa de lucru care bea cola, fanta, sprite si crapa haleala, ii e frig, ii e sete, ii e foame si vrea la mama si mama nu-i, toate au un loc bine stabilit pe factura de achitat!
Toate costa in campanie, nu iti administrezi bine banii, nu ai randament, adica dispari din joc!
Dar daca nu faci ziar si iti tiparesti mesajul electoral tocmai in ziarul in care apare si opozitia?
Dar daca nu faci niciun ziar si doar ziarul local iti tipareste fabulatiile electorale?
Pentru radio iti faci singur textele, stii bine, ei au furat, tu esti curat, ca un nufar, ca un cearceaf intr-un cufar, curatit cu inalbitori!
Pai benzina, telefoanele, chiria, tiparituri, bannere, panouri, bloguri, site uri, pizza la voluntari, micile ciubucuri date si salariile pentru agitatori si promotori, tipariturile, inregistrarile audio, video, bravo, toate costa!
Si atunci? Cu cit se tergiverseaza, cu atit se chinuie mai dureros economia, adica buzunarul.
Fraierii au suferit si smecherii isi fac combinatiile!
Alegerile au consumat bani multi, ei trebuie scosi inapoi si de alesi!
De aceea se grabesc, e o noua facere a lumii si costa!

Hauhauneza!

Nu vorbiti afacereza mai hahalerelor? Pai cum e posibil? E limbaj specializat? Aha!
Afacereza nu e pentru oricine, trebuie sa musti ca pelicanul, pestele inghitit pe transversal, cu prosteala cu grafice explicate in fata camerei de luat vederi de baieti care au luat in viata lor doar salariu si salam, care s-au imbogatit cu investitii in leasing ul la o masina si care calatoresc excursii in strainatate, 'la leisure', dupa cum i se recomanda in cura de afacereza.
Dar hahauneza nu vorbiti?
De inteles intelegeti, cine nu intelege? Traducerile ni le pun la dispozitiei cei din societatea civila, ei sunt ghicitori in suvitza si cititori in zatz de golden spritz, analizeaza cind i se cashuneanu lu' nashu' pe cine papa cornul si inghite laptele.
In hauhauneza ti se arata cum sa vii cu bicicleta la servici, ca au dat o lege iluminatii si ajungi gata transat si fara organe, numai bine de ambalat in serviete frigorifice.
Dupa formarea guvernului va incepe recesiunea ca pina atunci nu i se da voie, schelalaiturile in hauhauneza sunt interpretate de batrini lupi de balastiera care stiu ce inseamna minister, portofoiul, mincare la fratii din partid si ciuguleala pentru propria pipota.
Cita gingureala, e in numele democratiei, si pentru popor, hauhauneza!
Ca au curs noroaiele si au luat casele multor amariti de nu le-a mai ars lor de uninominal, cui ii pasa?
Suna durerea lor muta cumva, intr-un fel anume, in hauhauneza? Nicidecum!
Ia mai lasati ciocu', ca acum altii ajung la putere, vorba lu' Anca, stiti voi care, Anca Ciocu' Mic, fata 'racorita de Bideu' cu un pahar cu apa.
Hai lasati ciocu', altfel nu vedeti cu premier si nu o sa aveti pe cine sa injurati caci el va va vorbi in hauhauneza si voi ii veti raspunde cu alte diacritice.
Si atunci mai mira pe cineva ca tara arde si baba se piaptana?
Facea saraca baba economie, natingi financiar ce sunteti!
Hauhauneza!

Viata Libera masoara IQ ul electoratului

Iata o bucata din editorialul scris in Viata Libera de pe 2 dec 08
'EI SUNT, CU EI DEFILĂM!OK, toată lumea a înţeles ideea: actuala lege este proastă. Sau rea. Sau nedreaptă. Oricum, nu mulţumitoare. Poate pentru candidaţii cărora li s‑au repartizat anumite colegii, doar aşa, ca să fie tot judeţul acoperit şi să nu se facă de râs partidul când s‑o afla la centru, poate pentru aceşti candidaţi, clasaţi, după vot, pe poziţia a doua sau a treia, dar care acum au obţinut mandate de parlamentari, lucrurile stau bine.'.. in editorial se fac referiri la rezultatele alegerilor si cum a mutilat carierele politice ale unora masina nemiloasa a redistribuirii..........
'EI SUNT, CU EI DEFILĂM!', e un titlu pus cam cu lehamite, zau, si sa imi amintesc ca parca totusi aufost promovati acesti 'ei' si de ziarul 'Viata Libera'?
Nu li s-au inchiriat spatii publicitar electorale, nu a fost ceva democratic, nu a fost acceptat de intregul popor?
Cum de 'ei' nu au fost vazuti pina acum?
Nimeni?
Niciun semnal de alarma?
Nicio sirena trasa?
Niciun editorial incendiar?
Cum asa?
Pai ce ati pazit,onorabila gardiana a democratiei?
Si le zice doamna mai departe: ' OK, toată lumea a înţeles ideea: actuala lege este proastă. Sau rea. Sau nedreaptă.', ahhh, ce le mai mentioneaza Katia Nanu in editorialul amintit, mi se varsa serotonina si presimt ca imi voi salva globulele periclitate din singe!!
Pai eu nu am un ziar la dispozitie si nici o droaie de angajati platiti neglijent ca sa imi dau seama ca legea totusi a fost gindita de unii care au zis ca e mai bine, ca au studii in domeniu sau cunosc bine ce au supus votului in parlament, cel putin fac un lucru bun pentru ei, ca sunt acolo, 'la volan', si voteaza ei legea care ii poate favoriza, cum poate fi actuala lege a uninominalului 'proasta'?
Simplu, legea e proasta pentru ca nu au iesit cei care conveneau unor parti, poate si doamnei Nanu.
Asta e!
Domnia e pe rind si nu desemnam noi domnii!
Sunt alte vremuri!
Lege 'rea' si cu un ziar si redactie mare la dispozitie, fini observatori ai vietii nationale si internationale decit a celei locale, nu ati avut cum si cind sa va dati seama ca e legea 'rea'?
Zau asa!
Sau a fost in interesul cuiva ca sa inchideti ochiul orbit de un anume gen de 'motivatie'?
Ceva nu se leaga, zau!
Legea 'nedreapta'?!!!!!!
Pai cum ramine cu vigilenta si cu ciinele de paza a democratiei care este presa si implicit, la efortul asta, 'Viata Libera' ar fi trebuit sa participe si nu a facut-o sau a fost amortita cu mesajele hipnotice pe care le-a tot primit ani in sir de la mediul politic si de afaceri sau nu a putut sa o faca vreodata?
Ceva nu se leaga, zau!
Parca miroase a comportament duplicitar, se face zgomot ca sa impresioneze batrinii cititori care isi fac apelul citind listele decedatilor zilnic?
Jenant!
Masina de bani 'Viata Libera', la citi bani inghite de pe piata si la ce valoare a avut la vinzare, ar putea gasi destui jurnalisti cu condei si caracter care sa scrie, cred ca doamnei Nanu ii prinde mai bine managementul, oricum aduce mai multi bani si cu ei isi poate tipari operele care sigur ii consuma timpul pretios si o izoleaza filozofic, precum un ermit care a descoperit secretul curgerii timpului.
Se stinge o epoca, nu place tuturor!
'Ei' o anunta, eu le voi privi defilarea si jur ca voi aplauda!
Macar sunt inca necunoscatori si pentru asta, ii declar curati si nevinovati!

marți, 2 decembrie 2008

La Radio Erevan: 'De ce rinocerii n-au voie in Citroen Nemo? Ca sa nu bea paletul de bere pe care tocmai l-au incarcat cu motostivuitorul!' cititi pe autoblog http://ciumburlia.blogspot.com/

luni, 1 decembrie 2008

Rezultatele alegerilor la Galati pentru orele 11

Bogdan Ciuca este deputat de Galati in colegiul sau, conform surselor, astazi la orele 11, 1 decembrie, la 90 de ani de cind suntem uniti si dezbinati.
Porumbeii,copii si batrinii nu se inseala cind isi aleg apropiatul, Bogdan Ciuca a mers printre oameni, a muncit mult in parlament isi merita mandatul si locul de parlamentar.
Batrinele si tirsiitele 'nave spatiale' ale politicii galatene au iesit la judet, Dan Nica, Victor Paul Dobre, Viorel Stefan si Saghian, am fost eu rautacios insa la tara campania a fost mai grea si mai costisitoare datorita suprafetelor pe care trebuiau candidatii sa le acopere.
Este un succes al lui Dan Nica aceasta reusita politica, PSD ul ramine singurul partid functional si profesionist dar tocmai de aceea, are sanse enorme sa nu ajunga la guvernare.
Mihail Boldea are de asteptat redistribuirea, ca si Mircea Toader, Iulian Arama si doctorul Bacalbasa, iesirea lui Mihail Boldea il configureaza favorabil pe Marius Necula pentru Senat.
Florin Paslaru este dependent tot de socotelile redistribuirii care iata ca devine un al doilea tur de scrutin, la care insa nu participa electoratul.

11 nume de viitor in politica locala de la Galati,diferite de cele consacrate

S-au desprins numele unor personaje care au un viitor politic demn de observat si pe viitor: 1.Florin Paslaru este un om cu care Dan Nica a lucrat si poate lucra bine in echipa, este un om de echipa, lider, organizator, un manager performant si iata care se pliaza bine ca un produs al unui mare partid sistem.
2.Bogdan Ciuca are viitor si este pe un plan ascendent, om care stie lege, cunoscator al resorturilor legislative, apropiat si de Eugen Durbaca si de Dan Voiculescu dar si de oameni, cu cele mai multe initiative legislative din zona, modest, cu harisma si prezentare, are un viitor necetos in fata.
3.Marius Necula este certificat politic 'die hard', arhitectul PDL la Galati, sacrificat politic de centrul care a facut fuziunea politica la nivel national, cu experienta de prefect si de partid, izolat si rezistent, va putea si pe viitor sa spuna ceva, are singura platforma politico-civica din zona: 'Om Bun!'
Marius Necula isi da certificarea de maturitate prin aceste alegeri,este cel mai longeviv tinar politician al zonei.
4.Doctorul Dobrovici Bacalbasa este un personaj politic interesant cu toate ca sincer, parca mai folositor este acolo unde oamenii au nevoie de el, adica in sala de operatie, doctorii incep sa lipseasca, in curind parca incep sa ma tem pentru sanatatea mea.
5.Mihail Boldea cred ca are un viitor politic pe care nici el nu il banuieste, tinar avocat, cunoscator al legii si un practician cu 'dosare de dosare', acest capitol nu este inchis.
6.Iulian Arama este paddawan ul master Mircea Toader, la a doua casatorie si primul mariaj politic, cred ca nu va renunta la ceea ce face de citiva ani buni, adic apolitica.
7.Doru Resmerita este realmente un om nou politic, este un manager, un om pregatit profesional, stie sa munceasca bine, este un idealist si poate multe, cred ca vom mai auzi de el.
8.Vasile Parlog este surprinzator si totusi insuficient de prezent electoratului si poate chiar mediei, este un om surprinzator, chiar un serios si un dedicat muncii sale, un navalist venit din Bistrita si ramas la Dunare, destinul unui astfel de om nu cred ca e incheiat.
9.Nea' Mihai Irimia este omul de afaceri care a facut din firma IRICAD ceea ce este astazi, un asemenea om in politica ar fi un cistig pentru intreaga comunitate, este un om de mare greutate si cu multa putere de munca.
10.Nicu Boghici este o optiune de analizat atent, cu conditia ca pe viitor sa isi ia rolul mai in serios, poate mai mult, este interesant ca personaj si de neneglijat pe viitor, mai putin bonapartism l-ar ajuta cu siguranta iar construirea unei echipe i-ar aduce foloase pe care acum nici el nu le banuieste.
11.Iulian Voicu anunta faptul ca in media locala multe persoane ar fi politicieni performanti. Gheata a spart-o Ilie Plescan care a fost consilier local, apoi Catalin Negoita si Puiu Stanciu care au candidat la alegerile locale trecute. Poate mai multa dedicatie, atentie si perseverenta ar fi necesare ca oamenii de media din zona sa devina buni comunicatori ai programelor partidelor, tot asa a pornit si Ronal Reagan, care a fost actor.