miercuri, 31 decembrie 2008

Istoria anului electoral 2008 la Dunarea de Jos

Am scris o mica istorie pe blog, in acest an 2008, istoria electorala a anului 2008 la Galati si Braila, in Romania si in lume, din perspectiva pur personala, fiind selectiv si subiectiv, influentat de ceea ce m-a impresionat, de evenimentele la care am participat sau am fost obligat sa asist.
De la 1992, de pe 10mai, din 'Duminica Orbului' multe lucruri s au schimbat.
De atunci Romania a avut trei presedinti, ultimul e la putere, unul e retras in anonimat si altul, abia e retras din cursa pentru parlament.
Din 1992 pina in 2008 au disparut lideri Francois Mitterand, Yasser Arafat, Ariel Sharon sau Saddam Hussein, au disparut tari precum Iugoslavia, URSS ul este trecut, fiul lui George Bush, fost director al CIA si apoi presedinte, dupa Ronald Reagan, George Busch deci a fost doua mandate presedinte, Romania este membra NATO si este parte a Uniunii Europene.
Lumea parcurge o criza financiara majora care ii va schimba configuratia si va influenta istoria pe care o vom trai in curind.
Noi state sunt mari actori ai economiei mondiale ele sunt Rusia, China, India, Brazilia.
Uniunea Europeana este un stat piata coagulat de aceeasi moneda, pus in miscare de cei doi plamini economici, Germania si Franta.
Nume noi in lumea brandurilor au aparut, coreenii au impresionat lumea si au devenit clasici in domeniul auto si al microelectronicii iar acum sunt depasiti de chinezi care vin din urma cu un suflu pe care nicio natiune nu a trait-o. Branduri precum LG, Samsung, Daewoo, Hyundai au inlocuit nume consacrate precum Siemens, Phillips, Panasonic, Sony, Grundig si din spate se aud chinezii cu BenQ si alte nume greu de pronuntat pe care va trebui sa le invatam.
Lumea se schimba, comunicatiile sunt tot mai facile, scandinavii au reusit sa cucereasca lumea cu telefoanele mobile Nokia, Sony a fuzionat cu Ericsson ca sa reziste concurentei Samsung.
In lumea siderurgica mutatiile sunt si mai impresionante, Sidex ul nu mai exista, metalurgia romaneasca a fost cumparata de un fost partener de afaceri, firma Mittal care tocmai a pierdut 25miliarde $ in actuala criza si va disponibiliza peste 9000 de persoane.
Siderurgia rusa este un domeniu in care rusii concureaza cu chinezii si indienii, europenii se rezuma la esente si jocuri financiare mari, ca si americanii.
Industria est europeana este aproape inexistenta, cu exceptia industriei auto unde cehii, slovacii, ungurii si romanii sunt noii producatori dinamici de pe continent, tropaind vesel in urma nemtilor si francezilor.
Italienii de la FIAT traiesc un cosmar de peste 12 ani, nereusind sa isi gaseasca locul pe piata si identitatea. Investitiile FIAT in China nu au fost benefice, fabrica din Coreea de Nord nu produce marfa multa, recesiunea i-a determinat sa amina colaborarea cu sirbii de la Zastava care tare se doreau cumparati.
Uzinele 'Tractorul' nu mai exista, fabrica de autocamioane 'Roman' este un parc industrial, avioane 'Craiova' este in coma iar fabrica de automobile 'Aro' este o tentatie imobiliara, nereusind ceea ce au reusit cei de la Dacia sau Automobile Craiova, adica sa fabrice masini, sa ramina pe piata si sa exporte.
Santierele navale romanesti au avut un destin interesant, ele produc nave, romanii sunt pe locul doi, dupa italieni, in Europa si banii adusi la bugetul statului sunt mai multi decit banii adusi de uzinele Dacia.
Acesta este conturul superficial al acestor ani zbuciumati, transportul pe Dunare a fost transformat, Navromul nu mai este ceea ce era, pe cind americanii bombardau Iugoslavia, Navrom pierdea la acel moment 1milion $ zilnic.
Oamenii care au scris aceasta scurta istorie nu mai sunt aceiasi, Galatiul a parcurs aceasta perioada avind protagonisti nume care iata ca e posibil sa devina istorie.
Poate de senatorul Ilie Platica Vidovici va mai aduceti aminte, este o 'piesa grea' a Revolutiei dela Dunarea de Jos din decembrie 1989.
Nu stiu citi isi mai amintesc de Frosa, de procurorul Caraman, Marian Ivan, de Anesti Elefteriazis ucigasul macelar, de Georgica Donici, de artistii Silviu Zavulovici, Cicerone Ognef, Laurentiu Buzila, Uri Schmidt, Ion Frigioiu, profesori universitari si de liceu, avocati, judecatori si procurori, nume celebre in tehnica, stiinta, cultura, finante.
Citi isi mai amintesc de Constantin Manoniu?
Citi mai tin minte de unde au plecat si unde au ajuns?
Orasul miine va avea licee si strazi cu numele lui Ilie Platica, Dan Gogoncea, Cassian Craciun Soldatul lui Iisus la gurile Dunarii, Eugen Durbaca, Traian Mandru, Marian Baila, Mircea Toader, Paul Pacuraru, Mihai Turcu, Grigore Ragea, Gelu Ciorici, Panait Axente, Lili Dediu, Ionel Neagu, Andrei Zanopol, Sandu Ioan Florentin, Dumitru Nicolae, Benone Pusca, Constantin Frosin, Radu Macovei, Katia Nanu, Grigore Lazarovici, Costel Ragalie, Pompiliu Comsa,Nelu Chirita, branduri financiare precum Tocu sau Onica.
Acestia si altii asemenea lor, au scris istoria acestor ani.
In spatele lor sunt nume de actualitate precum cele ale lui Dan Nica,Corneliu Mangalea, Mircea Cristea, Andrei Lisinchi, Bogdan Ciuca, Dan Ognef, Dan Brinzea, Tiberiu Stoicescu, Alin Ursu, Florin Paslaru, Marius Necula, Razvan Avram, Iulian Arama, Viorel Minzu, Doru Resmerita, Paul Ichim,Titi Dumitriu, Dobrovici Bacalbasa, Stefan Viorel, Mihail Boldea, Catalin Chelu, Stefan Nicolae, Cezar Rapotan, Gica Postelnicu, Dan Balan, Valentin Ragea, Sandu Traian, Stefan Popa, Gabriel Simion, Mitica Enache, Vasile Giuglea, Adrian Lungu, Florin Melinte, Marian Filimon, Neculai Chifan, Aurel Nechita, Nicolae Reti, Nina Toma, Ovidiu Ionas, Antonio Petrea, Mihail Simionov, Daniel Custura, Sorin Stroe, Viorel Baciu, George Neamu, Adrian Nistor, Mihai Tudorache, Anca Ticau, Puiu Stanciu, Catalin Negoita, Andi Pusca, Laurentiu Railescu, Nicu Boghici, Iulian Voicu, Dan Dobrea, Theodoru Dobritoiu, Dan Chifan, Claudiu Pamuc,Dan Nicolau, Sorin Rugina, Gelu Stan, Mihai Spanu, Florin Focsa, Cristian Biru, Gabriela Cretu, Venus Talasman, Cristinel Decianu, Aurel Stancu, Sorin Fotache, Iulian Grosu, Mircea Andreev, Lucian Tomescu, Florin Migireanu, Bogdan Enache, Dan Ploesteanu, Sorin Penciu, Dontu Gheorghe, George Cubasa.
Acestea sunt numele unor oameni care au prezentul in fata si viitorul le bate la usa.
Aceasta lucrare aduna textele anului electoral 2008, an important, fiind primul an electoral avindu-ne in interiorul Uniunii Europene, cu un guvern nascut din lovituri de teatru, linga un Kosovo independent si nerecunoscut de multi, linga Moldova lui Voronin care are pretentii teritoriale, cind Crimeea este visata, de unii ucrainieni, drept baza navala americana si dupa razboiul ruso-georgian din vara 2008.
Galatiul este al treilea mare contribuabil la bugetul national dar beneficiaza de a 34pozitie cind e vorba de luat bani, avind fetze liberale in guvern mai preocupate de elementele globale decit de nevoile locale ale celor care ii votasera. Sidex ul e un mare izvor de disponibilizare, pe cind se zvoneste ba ca Mittal vrea sa construiasca aeroport, ba ca un grup. al unor fosti directori din combinat, vrea sa cumpere platforma siderurgica sau ce a mai ramas din ea.
2008 este anul sondajelor pentru alegerile locale de la Galati, cind in lupta pentru Consiliul Judetean Galati Marius Necula il depasea in Sondaje pe Eugen Durbaca sau pe Victor Paul Dobre, este anul in care Dumitru Nicolae ia al treilea mandat si Eugen Chebac este mandatat, de electoratul PSD, sa conduca patru ani Consiliul Judetean.
Campania pentru parlament a fost o campanie a numelor cunoscute si a numelor mari. Cei mari au candidat la tara, printre batrineii nevoiasi, timizi si striviti de batrinetea saraca si pensii mizere.
Unii politicieni au iesit din carti dupa alegeri, altii au ramas datorita redistribuirii.
Numele noi de politician au purtat fulare, au distribuit pliante si fluturasi electorali, au vorbit cu oamenii, au vorbit la radio si au avut interviuri date in presa.
George Bush nu mai e presedinte si a fost huiduit si bombardat cu pantofii de un jurnalist irakian, America are un presedinte de culoare, Putin este premier si succesorul sau va domni cu un an mai mult decit Traian Basescu, Eugen Durbaca nu a fost votat suficient pentru a ajunge presedintele CJ Galati, Dan Gogoncea a devenit presedintele ermit al CCI Galati.
Primul presedinte roman cu mandat de 5ani este Traian Basescu, Mihaela Radulescu a divortat, Casa Regala si-a aniversat 'nunta de diamant' amintind mintilor limpezi ca 'optiunea regala' este de actualitate, Dan Diaconescu a ridicat live fusta CNA si a facut din televiziune o 'Magda Ciumac'.
Au disparut in 2008 Stefan Iordache, Ilarion Ciobanu, Anca Parghel, Ticu Dumitrescu, Dumitru Mazilu,Patriarhul Alexei al Rusiei, apare Costel Busuioc in turneu la Galati si lumea a uitat de episodul sex cu Ana Birchal.
Eugen Durbaca nu mai este presedintele Consiliului Judetean Galati, Andrei Lisinchi nu a iesit primar, nici Cibu Constantin nu a iesit primar la Braila, chiar daca Dumitru Nicolae e primar, Galatiul nu mai este la fel, este otravit de un Sidex muribund si aglomerat de o mare de automobile. Dan Nica este omului anului, a ajuns vicepremier si Bogdan Ciuca, Marius Necula, Florin Paslaru, Mihail Boldea, Paul Ichim, Stefan Viorel, G.Chirvasuta, Mircea Toader, Victor Paul Dobre sunt parlamentari.
Paul Pacuraru nu mai este parlamentar iar Mircea Razvan Cristea este unul dintre viitorii politicieni locali de calibru si mare perspectiva.
Iulian Arama, Doru Resmerita, Mihai Irimia, Sandu Traian, Dobrovici Bacalbasa, Nicu Boghici, Puiu Stanciu, Catalin Negoita, Iulian Voicu sunt nume de care vom mai auzi pe viitor.
Se vorbeste ca in parlament vor fi propusi si Lucian Bute, Florin Cernat si Vali Stefan.
La Galati senatorul Cristian Topescu va deschide in un radio dedicat exclusiv sportului, la Braila Radio 21 isi va deschide un radio local.
La Galati a aparut televiziunea RTV, difuzata prin cablu rivalizind cu ProTv si Antena 1 condusa de Florin Popescu.
In 2008 la Galati Iulian Grosu scrie acid pe www.antidotul.ro, au aparut blogurile, au scazut vinzarile de masini si au fost multe lansari de showroomuri si modele.
Mostenirea guvernarii Tariceanu e un tezaur sarac, banci in pragul crizei financiare, o piata imobiliara in colaps si o taxa de inmatriculare auto tripla fata de ceea ce se practicase.
Nici nu se pune problema maririi salarilor celor din invatamint, e criza si e de strins cureaua!
Theodor Stolojan 'se intoarce', renuntind la pozitia de premier care e ocupata de Emil Boc.
Elena Udrea e ministru, Iliescu se retrage din politica, Basescu pierde 80% din electorat prin construirea aliantei PSD/PD L, Geoana era sa fie chelfanit de Madalin Voicu, Miron Mitrea promite sa ii mestece beregata, America se prabuseste economic si trage dupa ea nu numai GM, Chrysler, Toyota ci intreaga lume.
Barilul cade la burse, Israelul a bombardat Gaza de au murit multi copii nevinovati.
A fost anul Olimpiadei de la Beijiing, o frumusete!
Apoi China a lansat si 3 cosmonauti in spatiu.
Pe sosele au aparut masinile electrice, Logan pastreaza Romania in clubul rasfatatilor lumii producatoare de masini.
Pe soselele de pe Valea Prahovei aglomeratia a atins cote istorice si isterice. In tara ninge!
Au trecut doi ani de cind suntem in UE, parca au trecut douazeci!
In vremuri grele, rectorul Benone Pusca a reusit sa termine constructia Aulei Magna a Universitatii Danubius, peste 230 de locuri, echipare moderna, constructie unica in vremuri de criza!
Vin alte vremuri!
Deja israelienii se gindesc sa invadeze Gaza, mor multi nevinovati dintre care multi copii!
'Succesuri' in lectura acestui jurnal de campanie electorala 2008!
Un an mai bun!

marți, 30 decembrie 2008

anul basarabenilor

Anul 2008 este al moldovenilor fost sovietici, noi inca vedem in moldovenii de peste Prut pe moldovenii basarabeni.
Moldova de peste Prut este o republica formata de o parte si de alta a Nistrului in perioada sovietica.
In URSS, in epoca Brejnev, moldovenii s-au ocupat de entertainment, aveau de stapinit influenta resursa a vinului, a femeilor frumoase si a artistilor muzicali, in special artistii lirici populari.
Moldova sovietica a fost furnizoarea astfel de vinuri fine cunoscute in intreaga lume dar baute exclusiv in URSS. Moldova sovietica furniza URSS ului artisti lirici cunoscuti in intreaga uniune dar furniza si femei frumoase care cintau si dansau in ansambluri de muzica populara. Poetii mergeau bine la propaganda, stiau bine limba republicii si limba uniunii, de asta lirica lor e fierbinte dar si patimasa.
Moldovenii erau singurii latini sovietici, ei sunt mai veseli si mai zgomotosi ca slavii sovietici si erau net mai placuti decit celelalte semintii ale imperiului sovietic.
Romanii de la Bucuresti nu au avut puterea nemtilor spre a sustine un proces de unificare iar moldovenii de astazi includ in istoria lor si pe cei de peste Nistru, partea leninisto-energetica, industriala a Moldovei sovietice.
Entertainmentul moldovenesc a produs O Zone, pe Natalia Barbu, Zdob si Zdub, Planeta Moldova, Stratanii, multi cintareti de muzica populara, fete frumoase si poeti, fara balerini, ambasadorii unei tari care insa nu isi poate exporta vinurile, are o infrastructura precambriana si un presedinte nabadaios care face declaratii politice fata de Romania, la limita dintre umor si diversiune.
Partea iute, latina, ostaseasca a Moldovei de peste Prut a produs si militari, baieti care au servit in Armata Rosie dar si in trupele speciale sovietice si fac treaba pe care acum o fac si ucrainienii si mai putin rusii. De altfel e bine stiut ca nu e bine sa superi moldoveni de oriunde ar fi ei.
Cu vinurile moldovenii nu au reusit in lume, nu pentru ca vinurile lor nu sunt bune, personal cred ca sunt cele mai bune din lume, ci pentru ca francezii, italienii, spaniolii sunt salbatici pe piata si pentru ca au aparut chiar si in Romania vinuri din Chile, Peru, Australia, Africa de Sud si se gasesc deja si vinuri de Israel si SUA.
Pe piata rusa vinurile moldovenesti au traditie, ele pot fi vindute sau schimbate in curent, gaze, resurse la preturi preferentiale, lipseste insa prosperitatea.
Statul roman a vorbit mult, a tiparit ziare, a investit resursele disponibile unor proiecte comune dar statul moldovenesc are costuri de functionare pe care trebuie sa si le acopere oricind si oricum.
Politia, paza frontierelor, administratia, justitia, sanatatea, jalea drumurilor, educatia elementara si forma de protectie sociala subdecenta sunt costuri de care basarabenii nu au stiut sa spuna poate ca le au iar ceilalti nu au vrut sa auda ca ele exista.
Cum sa acoperi aceste costuri cind produci doar cintareti de muzica populara nationala, ceva muzicanti cu accent rusesc, femei frumoase si vinuri delicioase? Transmistria, partea moldoveneasca de peste Nistru are resursele materiale, pazite cu duritate de militari.
In Moldova costurile framinta si macina sistemul de putere si oamenii pe deopotriva.
Este mai puternic, dupa 18 ani, curentul politic si de opinie autonomist, care sa uneasca Basarabia cu Transnistria, sa faca functionala uniunea si sa contruiasca din fostul stat sovietic ceea ce Austria este pentru Germania.
Turismul, educatia, sanatatea, sistemul bancar si industria austriaca insa aproape ca nu pot fi comparate cu cele basarabene.
Fireste nici ei nu au fete, muzicanti si vinurile basarabenilor.
Si atunci? Ce e de facut? Vinuri, muzicanti si femei frumoase sunt si aici, pe partea romaneasca a Prutului.
Presedintele Basescu recomanda romanilor sa invete turkmena, uzbeka si azera, locurile spre care tretuie sa priveasca in viitorul imediat si neglijeaza ca cei mai multi vorbitori de limba rusa dintre cei cu singe romanesc sunt in Basarabia, o imensa resursa.
Oamenii cu pregatire industriala, comerciala, cunoasterea, pot veni de la Bucuresti, exista o traditie romanesca a constructiilor navale, a constructiilor si exploatarilor petroliere, a prelucrarilor petroliere, exista chiar si realizari financiare ale romanilor.
Noile tarimuri insa pot fi explorate impreuna cu basarabenii, o putem face mai repede, mai usor si cu costuri mai mici.
Banii care pot veni din aceasta intreprindere comuna ar ajunge la toata lumea si ne-ar apropia mai mult decit in prezent.

marți, 23 decembrie 2008

Fabrica de subiecte

Cind vor intra in greva scenaristii de subiecte pentru presa?
Subiectele de presa au si ele calendare, au un grafic de productie, unul de livrare si altul de punere in opera.
Subiectul construieste actualitatea si tine departe ochii si gindurile multimii de prioritatile celor care conduc.
Cei care conduc sunt analizati pas cu pas de analisti si de cei care au la dispozitie informatii despre ei, informatii care majoritatea vin de la presa. Cine are timp la dispozitie sa devore informatiile, in afara analistilor? Pensionarii, masa cea mai disciplinata electoral si care are nevoie de manipulare pentru a nu gindi ceva nociv puterii.
Pensionarii au un ascendent asupra copiilor maturi si asupra nepotilor in formare. Un pensionar, lider de opinie, influenteaza gindirea unei scari de bloc, a unei asociatii de locatari si lucrurile, prin reactie in lant, pot modifica opiniile multor familii.
Si atunci?
Fabrica de subiecte lucreaza subiecte care sa fie livrate si puse in opera functie de imprejurarile momentului.
Subiectul trebuie sa fie conform imprejurarilor momentului, el se pliaza pe profilul celui care il va emite, va fi dimensionat cu o durata de viata bine determinata si lansat ca sa ingroape un subiect deja pe cale de rasuflare.
Subiectul este un semimister, are ceva abur de protectie si e invaluit intr-o taina care copleseste pe cei care ii sunt victime.
Subiectele au tematica: sexuala, economica, de basm, cu iz politic, cu miros banesc, birfa de gard de circiuma, birfa de perete nevaruit de gara si birfa de perete faiantzat de wc de sediu al unui partid politic.
Subiectul sexual e legat de drama sexuala, de erotism si gelozie, el e tinar si ea bogata dar trecuta, ea e tinara si el trecut, gelozia e ca unul da inima si altcuiva, orasul stie, ziarele scriu dar cel putin unul dintre ei nu crede si noi, cei care suntem incunostiintati stim. Ce bine!
Subiectul economic leaga si dezvaluie existenta baietilor destepti de manevrele si pirtiile facute de ei si ocirmuire. Noi credem ca suntem destepti iar ei trebuie sa creada ca le e rusine de noi si ca vor fi onesti. Aici stapinirea ne protejeaza onestitatea de contribuabili, ferindu-ne de imbogatirea miseleasca, profitoare, inteligenta si gindita, fara sa aiba aprobarea stapinilor.
Subiectul de basm tine cont de virsta eroului, de profilul disponibil de cosinzeana si de care zmeu trebuie interzis prin lege si gratie populara. Este cel mai preferat de public.
Subiectul cu iz politic tese o poveste tenebroasa si legata de inamicul politic care unelteste dusmanos si in ascuns impotriva noastra. In acest caz suntem aparati prin demascarea uneltitorilor, a practicilor acestora si a modului cum isi fauresc urzelile. Stapinirea ne cheama la lupta unita pentru cauza comuna si sa indepartam impreuna raul care ne ameninta fericirile.
Subiectul miros banesc aduce in public, adolescentilor si tinerilor naivi, povesti miraculoase de imbogatire simpla si neezoterica, banii curg gilgiitor in buzunarele curate si nevinovate ale imbogatitului erou. Subiectul rezista pe piata constiintelor prin faptul ca numai sub stapinirea care il lanseaza se pot obtine banuztii si bunastarea dorita de decenii, veacuri si generatii.
Subiectul birfa de gard de circiuma apare lansat la spritzul ieftin dintre doi oameni care beau cu sete si nervi, impartasindu-si unul altuia adevaruri care coplesesc omul cu grija piinii si necazul zilei. Cel care afla este aflat intimplator acolo, va spune si altora ca sa se fereasca si sa aiba de grija, suntem deja in zona intunecata a uneltirii tenebroase.
Subiectul birfa de perete nevaruit de gara ingrozeste pe calatorul inghetat, uitat de viata pe peronul rece in asteptarea celui mai ieftin personal, care aude 'un mare adevar', fara sa fi vrut si este electrizat, speriat de ce aude, infricosat ca nu poate sa se ascunda, turtit pentru tot restul vietii de ceea ce aude ca unii pot gindi si pot fi face. Nu se poate lupta in acest caz fara ajutor specializat, de aici incep filmele si marile reportaje facute de realizatoare blonde, cu sinii rotunzi si cu un rujulet care va aduce premiul de specialitate de la academia de profil.
Subiectul birfa de zid faiantzat de wc de sediu al unui partid politic e locul unde cad documentele secrete, se gasesc fetisurile urzelilor nemernice care darima partidul, surpa tara si tradeaza neamul. Ehehei fetzii mosului, pentru asta trebuie facute alegeri sa ne salvam democratia, demascarilor vor aparea in presa, pe prima pagina, mai intii pe plan local, intr-un ziar mic si apoi va vui intreaga presa de pe continent, 'ca asa-i in tenis'.
Cind vor intra in greva scenaristii de subiecte pentru presa? Pai e de treaba caci vine criza!

luni, 22 decembrie 2008

Legea Smereniei

Epoca este a lor, a celor care mostenesc pamintul.
Pare ca nu se mai satura si nu le mai este indeajuns.
Nu le ajunge nimic si nimic nu e pe masura sa ii implineasca.
Banii trebuie sa fie mai multi, cu mult mai multi.
Casa le este mica si numarul caselor nu le e suficient, masinile si le schimba la citeva luni, femeile expira repede pentru ca nu se mai inscriu in parametri, viata le este insuficienta, vor sa fie linsi pe stirvul bubelor, sa fie adulati si au nevoie sa se trezeasca si sa se culce in urale, soapte perverse de linguseala si umeda sarutare de madular.
Ei sunt cei ce mostenesc pamintul, cu tot neamul lor de oameni care au reusit.
Au vinat diplome, si-au construit dosarul de profil de succes, sa fie curtati de partide, sa le pipaie dosul lor catifeaua jiltului de parlamentar, sa isi dea cu opiniile, sa fie invitati la talk showuri, sa dea pomeni la batrinii saraci prin azile si sa imbrace vreun vagabond cind vine televiziunea sa le transmita gestul in direct.
Vor mosteni pamintul, au frigorifere cu ficati de transplant, ca sa stea in tina spritzuri inca trei vieti, au inimi tinute in azot sa faca transplanturi si la soacre dar nu isi doresc asta, au viagra facute provizii cit sa le inmugureasca primavaratec madularul, au piele pentru intins zbirciturile pina le imbatrinesc chirurgii esteticieni ai metreselor, vor mosteni pamintul!
Sunt eliberatori sau dictatori, democrati sau tirani, constructori si demolatori, de stinga si de dreapta, iubiti sau huliti, blonzi sau bruneti, crestini si necrestini, sunt ce vreti voi, ei vor sa mosteneasca pamintul!
Au de toate, obtin orice si pot face si ce nu crede nimeni.
Ei vor mosteni pamintul, s-au pregatit din timp si au muncit asiduu.
Ei vor mosteni pamintul, se pregatesc sa fie vesnici si chiar daca nu se vede la suprafata, se vede pe chipul lor, sunt in mare neveoie, nu au smerenie si niciun furnizor lumesc nu s-a gasit disponibil.
Propun guvernarii sa dea pentru ei o lege, legea smereniei!

Dan Voiculescu 'trage cu antenele' in pieptul lui Miron Mitrea, caruia i s-a facut un mare serviciu

Miron Mitrea este inregistrat pe cind vorbea la telefon si declara ca are dintii bagati in gitul lui Geoana, ca nu ii mai scoate si nu il mai lasa.
Capriorul Geoana rapus de hiena Mitrea?
Colosul PSD isi pastreaza gradul seismic ridicat in constructia sa, sansa sa fiind actuala formula de guvernare in care ei nu au lider si ceilalti nu au skills.
Chiar daca e frustrant, chiar daca a fost vinat si izolat temporar, ca posibilitate de reactie, Mitrea a fost avertizat acum, in mod public, fiind pus in fata unei situatii foarte jenante pe care si-a asumat-o.
Geona declara public ca e dezamagit, este victima acestei declaratii private facuta de Mitrea.
Mitrea si-a asumat responsabilitatea, nemultumirile sunt mari in cadrul PSD, atit in grupurile din teritoriu cit si la centru, acest lucru poate duce la o diminuare a efectivelor viitoare a PSD.
In martie 2009 nu se anunta niciun congres, lucrurile treneaza, vine criza si nimeni nu stie cum va fi, unii sunt protejati, unii nu stiu cum vor fi loviti.
In teritoriu nu sunt sigur insa ca a cistigat Geoana, Mitrea va fi perceput cu mult mai bine.
Baza de discutie si de configurare a ofertei politice din campanie a fost facuta netinind cont de criza, vine furtuna si cel mai expus partid este PSD care nu are protector, iar partidul este in mare nevoie.
Acum antenele construiesc conflictul intre Geoana si Mitrea.
Mitrea are cu el si alte grupari din PSD si daca nu va fi, usor sau poate deloc, evacuat din PSD, o izolare temporara va fi posibila in favoarea demersurilor politice ale lui Mircea Geoana, serviciul fiindu-i facut de Dan Voiculescu, posesor si difuzor al inregistrarii.
Mitrea a candidat la vicepresedintia Senatului, se pare ca a fost impiedicat de Geoana care l-a sustinut poate pe Dan Voiculescu, acesta nefiind sustinut de PD L, partid cu care Mitrea are inca bune legaturi.
Precautia si retinerile vor securiza liniile telefonice, vor creste rilurile serviciilor secrete si vor dinamiza activitatile legate de comunicare si PR.
Dan Voiculescu il are in 'luneta antenelor' pe Miron Mitrea, cam singura arma a PC ului.
Daca va continua 'tintuirea media' a lui Miron Mitrea deja inseamna ca PSD ul este in prag de reconfigurare. Se teme Mircea Geoana de Miron Mitrea? Mai tare decit de Dan Nica!

duminică, 21 decembrie 2008

Indrazniti, e loc!

Atacul monedelor asupra lui Nea Nelu, atacul cu pantofi impotriva lui George Bush in anul cind 4000 de Mosi Craciun au impartit cadouri la copii.
E anul cind Robert Negoita, parlamentar, umple ca Sadoveanu, vorba lui Mircea Badea, 72 de pagini de declaratie de avere.
E loc tovarasi si nu va mai prostiti!
Cei care consuma sunt cei care vor mai consuma iar cei care strng si aduna au alt sistem de valori si alte feluri de gindire.
Cred ca e loc pentru orice aici, e loc pentru alte antene si alti felicsi, pentru alti adrianisirbu si alte retele de teveu, e loc de intors, se poate si ar trebui gindesc indraznet.
Ce ne impiedica? Cred ca noi insine, modul cum gindim si cum refuzam sa ne schimbam, dorind trasformarea celorlalti si mai putin evolutia personala.
Studiati biografiile celor care astazi ne sunt lideri, identificati ceea ce va aseamana si ce va deosebeste, ginditi ce puteti face ca ei sau ce puteti face mai bine si de valoare, ceva care sa conteze pentru voi si viata celor din jurul vostru.
Indrazniti, e loc!
Recunostinta eroilor cazuti in Decembrie '89!

vineri, 19 decembrie 2008

Nume de cod: DAN NICA

Dan Nica este cel mai de succes politician galatean, as spune din toate timpurile.
El este din noua scoala, cu o alta viziune decit batrinii cu care s-a razboit Nastase, este un reformator, proeuropean si adeptul unei viziuni integriste in cadrul UE.
Noua generatie de politicieni este una de economisti si oameni ai legii, Dan Nica este inginer, cu calitati profesionale dar mai ales manageriale, un arhitect si un reformator.
Daca in tabara Iliescu erau multi oameni care fusesera implicati in Revolutie, cu viziuni proamericane, manageri de firme si fosti directori, implicati in fenomenul economic, cu raceala fata de rusi , in tabara Nastase oamenii de tip Dan Nica sunt ingineri, proeuropeni, privesc rusii din postura parteneriala,vor reforma accelerata si vor sa faca ceva in timpul mandatelor lor, nu doar sa beneficieze de avantajele oferite de pozitie.
Poate nu intimplator modernizarea telecomunicatiilor aveau sa inceapa de la Galati, telefonia digitala a fost implementata sub directul management al lui Dan Nica. El a instruit oameni, si-a format echipe, si-a construit structuri de profesionisti si a exportat in structuri personalitati care astazi ocupa pozitii cheie in multe domenii.
De ce Galatiul avea telefonie digitala inaintea multor orase europene si romanesti? Clar Dan Nica a simtit mersul vremurilor, a gasit resursele necesare impunindu-si viziunea si a reusit! Galatiul este inca una dintre marile surse de cash din Romania, SIDEX ul este principalul jucator in lumea metalului din zona si telefonia digitala insemna viteza, decizie si bani, multi bani.
Ceea ce a reusit Dan Nica sa faca a insemnat si atragerea atentiei asupra sa.
A gasit sprijin, a gasit intelegere si culoare, a jucat un rol important in modernizarea ulterioara si privatizarea Romtelecom, fapt care l-a apropriat de Adrian Nastase care fireste ca voia un asemenea profil de profesionist in guvernul sau.
Campania electorala din 2004 a fost condusa de Dan Nica, PSD ul a luat cele mai multe voturi, Adrian Nastase a pierdut cursa insa. Iata insa ca tactul si capacitatea de comunicare a lui Dan Nica si-au gasit ecoul si in structura convulsiva a actualului PSD, poate ca postura sa a insemnat pentru partid stabilitate si un exemplu care putea fi ulterior implementat la nivelul tarii.
Cert este ca dezvoltarea continua a zonei Galati a fost posibila prin contributia parlamentarilor galateni si in special a lui Dan Nica. Are stilul sau in conducerea echipelor, in constructia lor, este tenace, disciplinat, profesionist si serios, nu are dosare scandaloase ca sa le traga zgomotos dupa el, este un 'om de sistem' si un bun apparatchick, performant.
Asa a gasit cum sa isi formeze o echipa parlamentara si acum, are din 2005 un doctorat in stiintele comunicarii, este unul dintre artizanii actualiei structuri de putere care va guverna Romania si rolul de vicepremier va fi benefic tarii, partidului, zonei si siesi.
Evolutia sa este interesanta si merita studiata, este un exemplu care artrebui analizat si promovat, literatura noastra este saraca la capitolul 'lideri' unde Dan Nica are paragraful sau, inca neterminat, poate si pentru ca de fiecare data si=o fi spus: 'Greul abia de acum incepe!'